Instanţele îşi deschid porţile pentru justiţiabili
În anul 2003, Consiliul Europei şi Uniunea Europeană au decis ca în fiecare an, în data de 25 octombrie, să se sărbătorească Ziua Europeană a Justiţiei Civile. Această manifestare îşi propune să aducă justiţia civilă mai aproape de cetăţeni, prin evenimente care să permită europenilor să înţeleagă mai bine cum funcţionează justiţia şi ce înseamnă drepturile omului. Statele europene au fost invitate să deschidă porţile instanţelor şi să organizeze întâlniri cu profesioniştii din justiţie. Judecătoria Oradea a decis să se alăture curţilor din Europa, astfel că mâine, 23 octombrie a.c., orice justiţiabil, organizaţie, elevi şi studenţi sau orice altă persoană care este interesată de modul în care este organizată şi funcţionează justiţia la nivel de primă instanţă este invitată la sediul instanţei din str. Parcul Traian nr. 10, parter, începând cu ora 9.30. Tot mâine, 23 octombrie, la sediul Tribunalului Bihor şi a instanţelor din circumscripţie, se va organiza manifestarea anuală intitulată: Ziua Uşilor Deschise. Accesul va fi permis pe baza documentelor de identitate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.