Punctul de trecere a frontierei româno-ungare la interconectarea Autostrăzii M4 de pe teritoriul Ungariei şi a Autostrăzii Transilvania a fost stabilit între localităţile Borş şi Nagykereki. Potrivit CNAIR, punctul de trecere a frontierei Borş 2, care se va afla pe partea maghiară, va fi deschis cel mai târziu în luna septembrie.

Luni, 6 iulie, la Oradea, a avut loc cea de-a XVIII-a întâlnire a grupului de lucru româno-ungar de autostrăzi, la care a participat o delegație a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, condusă de directorul general adjunct Ovidiu Marian Barbier, precum și reprezentanți ai Ambasadei României în Ungaria, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea. Delegația maghiară a fost condusă de Zsolt Thoroczkay, șeful Departamentului de Dezvoltare a Infrastructurii Rutiere din cadrul Ministerului Inovării și Tehnologiei. În cadrul întâlnirii, a fost prezentat stadiul de implementare a sectorului 3C3 din Autostrada A3 (Autostrada Transilvania, București-Borș), care este finalizat în proporție de 99%, „în avans cu o lună față de termenul estimat și urmează să fie predată în următoarele două săptămâni”. Reprezentanții CNAIR au menționat că în ultima lună au fost încheiate încă două contracte pentru două sectoare din A3, respectiv Biharia-Chiribiș și Poarta Sălajului-Zimbor. De asemenea, alți 45 de kilometri de autostradă sunt în stadiu avansat al procedurii de achiziție publică și pentru încă 50 de kilometri vor fi demarate procedurile de licitație până la finalul lunii iulie. „Reprezentanții CNAIR au declarat că se urmărește ca întreg aliniamentul Autostrăzii Transilvania, finanțat din fonduri europene, să se afle în execuție în anul 2021”, a precizat Cancelaria prefectului, într-un comunicat de presă.

Partea maghiară a prezentat stadiul lucrărilor pe sectorul Autostrăzii M4 Budapesta-Nagykereki, care se conectează cu Autostrada A3 la granița cu România, precizând că pentru sectorul respectiv a fost demarată procedura de predare.

Punctul de trecere a frontierei la interconectarea autostrăzilor A3 și M4 a fost stabilit între localitățile Borș și Nagykereki. „S-a luat decizia semnării protocolului între România și Ungaria pentru deschiderea frontierei de la Borș 2, pentru care fiecare dintre părți va face demersuri la nivelul conducerii Ministerelor și Guvernelor pentru a face posibilă această deschidere cel târziu în luna septembrie”, a anunţat CNAIR. Potrivit Prefecturii Bihor, delegația română a anunțat intenția de a depune o solicitare oficială către autoritățile maghiare privind comercializarea de vignete la punctul de trecere a frontierei din Nagykereki. Partea română a solicitat, de asemenea, ca punctele de trecere a frontierei Borș și Nagykereki să funcționeze simultan, până la finalizarea bretelei care va lega Autostrada A3 de Centura Ocolitoare Oradea, pentru a nu crea aglomerări în trafic. În cadrul întâlnirii a mai fost prezentat stadiul implementării drumului expres Satu Mare - Oar (Csenger), finanțat din fonduri europene, pentru care urmează să fie semnat contractul de elaborare a studiului de fezabilitate și proiect tehnic. De asemenea, a avut loc o prezentare succintă a implementării Drumului Express M49 din Ungaria, care se va conecta cu Autostrada A3 în județul Sălaj, partea maghiară anunțând că a fost stabilită o întâlnire dedicată acestui proiect. „S-a stabilit realizarea unei conexiuni între Drumul Expres M49 și Drumul Expres Oar - Satu Mare, pentru care se va semna Studiul de Fezabilitate zilele următoare. S-a discutat și s-a agreat de partea ambelor state ca lucrările la drumul expres Oar-Satu Mare, cât și la drumul expres M49 de pe partea maghiară să se desfășoare în același timp, astfel încât în anul 2024 să poată fi deschis un nou punct de frontieră. Ca urmare a înţelegerii anterioare stabilite în momentul când am realizat punctul de trecere de la Nădlac 2 și a întrevederii de astăzi (luni, 6 iulie – n.r.), frontiera maghiară va găzdui punctul de trecere a frontierei atât la Borș 2, cât și la Oar - Satu Mare, ambele puncte de trecere a frontierei fiind pe partea maghiară. Următoarea întâlnire bilaterală româno - ungară va avea loc în luna octombrie 2020, după ce va fi inaugurat punctul de trecere a frontierei Borș 2”,  a declarat Ovidiu Marian Barbier, directorul general adjunct al CNAIR.

Ulterior, a avut loc o inspecție în teren, la noul punct de trecere a frontierei din Nagykereki.