O întâlnire cu multipla campioană mondială și olimpică, Gabriela Szabó, a avut loc sâmbătă, 29 iulie, în Parcul Muzeului Țării Crișurilor.

Orădenii au rememorat, sâmbătă, alături de multipla campioană Gabriela Szabó, cele mai mari succese, bucuria de a asculta, la finalul unei curse, imnul României și de a vedea steagul românesc arborat alături de drapelele celor mai puternice națiuni.

Gabriela Szabó a strălucit opt ani la intensitate maximă ca sportivă, din 1994 până în 2002, obținând, aproape în fiecare an, cel puțin câte o medalie la competițiile de marcă. A intrat în istorie ca prima campioană olimpică la semifond din atletismul românesc - medalia de aur la 5000 m la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000 obținând-o după ce a stabilit un nou record olimpic, record care nu a fost doborât până astăzi.

De asemenea, o performanță de excepție fost cucerirea a două medalii, în două probe diferite - aur la 5000 m și bronz la 1500 m, în cadrul aceleiași ediții a Jocurilor Olimpice - Sydney 2000. A fost de zece ori consecutiv desemnată cea mai bună atletă din România. În februarie 2004, Gabriela Szabó și-a anunțat retragerea din activitatea competițională.

După retragerea din activitatea competițională, a continuat seria succeselor ca secretar federal pe probleme de marketing și dezvoltare în cadrul Federației Române de Atletism (FRA) și ca vicepreședinte al aceluiași for, iar în 2014, a fost numită ministru al Tineretului și Sportului.

Pentru întreaga activitate, sportiva a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, i-a fost conferit Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de comandor, iar din partea Comitetului Olimpic și Sportiv, a primit „Colanul Olimpic”.

Întâlnirea cu Gabriela Szabó a fost organizată de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, împreună cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Armonix Centru Educațional SRL și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, alături de partenerii privați Mr. Bean, Bers Nova și D&C Oradea. Evenimentul a făcut parte din proiectul cultural estival „Tipografia de idei” | #hailamuzeu și s-a desfășurat în Parcul Muzeului Țării Crișurilor (str. Armatei Române nr.1/A).