Începând din această săptămână, Primăria Oradea va trimite prin poștă pentru o parte din orădenii care dețin case un chestionar cu privire la instalațiile pe care le deține imobilul pe care îl au în proprietate, aceștia având obligația să bifeze dacă imobilele au sau nu instalații electrice, de apă, canalizare sau încălzire.

„Prin acest demers, municipalitatea dorește actualizarea bazelor de date ale proprietăților privind dotarea cu instalații și fără instalații și care să permită o impozitare corectă și corespunzătoare pentru fiecare proprietar în parte”, menţionează Primăria Oradea într-un comunicat de presă.

Directorul economic al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea a precizat că vor fi trimise 14.280 de adrese, „prin care le solicităm  proprietarilor să verifice prin completarea unui chestionar dacă imobilul aflat în proprietate este dotat cu toate instalațiile. Practic, proprietarii vor fi invitați să răspundă dacă încălzirea imobilului pe care îl dețin se face prin calorifere sau conducte în pardoseală, dacă imobilul e racordat la rețeaua de apă și canalizare sau dacă are instalații electrice, indiferent dacă sunt conectate la rețelele publice sau sunt autonome. Momentan, așteptăm editarea chestionarelor de către un operator specializat, urmând ca în perioada imediat următoare acestea să fie transmise prin poștă către toți cei 14.280 de proprietari de case sau apartamente la case”.

Cetățenii vor trebui să înapoieze chestionarele completate fie prin email la adresa primarie@oradea.ro, fie prin poștă, sau le pot preda direct în Sala Ghișeelor de la parterul Primăriei Oradea.

Municipalitatea precizează că, potrivit Codului Fiscal, impozitul pe proprietate se plătește raportat la valoarea imobilului, valoare care depinde și de prezența sau absența instalațiilor. O clădire este considerată ca fiind cu instalații dacă are un sistem de conducte și rețele, chiar dacă este independentă de infrastructura orașului. O condiție pentru ca imobilul să fie declarat cu instalații, este ca acesta să dețină toate cele patru utilități: apă, canalizare, electricitate și încălzire. Dacă o clădire e încălzită exlusiv cu sobe în fiecare cameră, ea nu este încadrată ca fiind cu instalații, chiar dacă e racordată la rețeaua de apă, canalizare și curent electric. În schimb dacă, imobilul are un cazan/centrală și o rețea de calorifere/conducte, este încadrată în categoria imobilelor cu instalații. De asemenea, conform legislației în vigoare, locuința încălzită exclusiv cu aer condiționat sau cu panouri radiante nu este încadrată ca având instalații.

„Încercăm o abordare prietenoasă a problemei clădirilor declarate în acest moment ca fiind fără instalații. Practic, mizăm pe buna credință a oamenilor. Prin urmare, le vom trimite cetățenilor chestionare, la care vom aștepta un răspuns până în toamnă, respectiv până la data de 30 septembrie. După această dată, vom a avea o situație actualizată la zi a proprietăților cu instalații și fără instalații, urmând a face verificări în teren la acele adrese la care nu vom primi chestionarul completat”, a declarat viceprimarul Florin Birta.