Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal va avea toate sediile deschise vizitatorilor în data de 1 mai. De asemenea, Peștera Vadu Crișului va fi deschisă pentru turiști.

Astfel, până în data de 8 mai pot fi vizitate următoarele expoziții temporare și permanente: La sediul Muzeului Țării Crișurilor:  Expoziția „Nicolae Titulescu, lider al diplomației românești și europene”; Expoziția „150 de ani de muzeografie orădeană. Istoricul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea”,  Expoziția „Artiști plastici orădeni între 1860 - 1940”; Expoziția permanentă de Științele Naturii; Expoziția permanentă de Arheologie și Istorie; Lapidariul; Vivariul, la sediul Muzeului Ţării Crişurilor. La Muzeul Memorial: Expoziția Bihorul „...la spargerea lumii” (12 octombrie 1918 - 20 aprilie 1919); Expoziția permanentă a Muzeului Memorial Iosif Vulcan; Expoziția Muzeului Memorial Ady Endre. La Muzeul Orașului Oradea: Expoziția „Imagini în dialog”, ediția a VI-a; Expoziție personală de pictură Ovidiu Sălăgean; Expoziția de fotografie a membrilor fotoclubului Biatorbágy (HU); Expoziție internațională „Spații fluente. Hărți ale spațiului dunărean 1650 - 1800”, la sediul Muzeului orașului Oradea; Expoziția Oradea în machete;  Expoziția „În atelierul lui Dumnezeu”; Expoziție Leonardo da Vinci: De la masa de proiectare la realizare; Expoziția Invențiile Evului Mediu. Leonardo da Vinci - apă, vânt și foc;  Expoziția Matia Corvin - Viața la Curtea Regală; Expoziția 50 de ani de grafică românească – 1970 - 2020; Expoziția „Discoteca anilor '70 - '80; Expoziția închinată Primului Război Mondial și lui Traian Moșoiu; Expoziția Evoluția orașului Oradea în regimul comunist (1945 - 1989); Expoziția Istoria fotografiei orădene; Expoziția Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; Expozițiile cultelor religioase; Expoziția „Renaștere prin restaurare”; Sala cu Grifoni; Lapidarium.