Fiu al Bihorului, născut pe data de 19 august 1935, în satul Păușa, din părinți învățători (mamă bihoreancă, tatăl oltean), Dumitru Radu Popescu și-a început studiile elementare la școala din satul Dănceu, județul Mehedinți, a urmat Școala Normală „Iosif Vulcan” din Oradea și Liceul „Emanoil Gojdu” din același oraș. Mai târziu, frecventează cursurile Facultății de Medicină din Cluj, dar abandonează cursurile în favoarea Filologiei, tot la Cluj, absolvind în 1961.

Debutează în ziarul „Crișana” din Oradea cu versuri (1953) și ca prozator în revista clujeană „Steaua” (1954) cu schița „O partidă de șah”.

Tot la „Steaua” este din 1956 corector, apoi redactor. Între 1969-1982 este redactor-șef la revista „Tribuna”, apoi președinte al Uniunii Scriitorilor din România și redactor-șef al revistei „Contemporanul” din București, până în 1989. Este membru corespondent al Academiei Române din 1997, devenind titular în 2006. Tot din 2006 este director general al Editurii Academiei Române. Este și membru al Senatului revistei „Contemporanul”.

A fost distins în repetate rânduri cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România, cu premiul „I.L. Caragiale” al Academiei Române (1970), Premiul revistei „Contemporanul” (2012) și al revistei „Convorbiri literare” în același an. A publicat enorm, opera lui înglobând aproape toate aspectele domeniului literar. A scris povestiri: „Fuga” (1958), „Leul albastru” (1961); romane: „Vânătoarea regală” (1973), „O bere pentru calul meu” (1981), „Împăratul norilor” (1976), „Întoarcerea fiului risipitor” (2009); teatru: „Acești îngeri triști” (1970), „Moara de pulbere” (1989), „O batistă în Dunăre” (2001), „Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen” (2007); poezii: „Câinele de fosfor” (1981); eseuri: „Complexul Ofeliei”, „Galaxia Grama”, „Dudul lui Shakespeare”, „Pușca lui Caragiale”.

A scris scenarii de filme, regizate de cunoscuții Geo Saizescu, Radu Gabrea, Alexandru Tatos, Dan Pița sau Sergiu Nicolaescu. Filmele „Un surâs în plină vară”, „Balul de sâmbătă seară”, „Prea mic pentru un război atât de mare”, „Păcală”, „Duios Anastasia trecea”, „Mireasa din tren”, „Fructe de pădure”, „Rochia albă de dantelă”, „Triunghiul morții” etc.  rulează și astăzi pe micile și marile ecrane. Opera sa a fost tradusă în limbile rusă, franceză, chineză, cehă, japoneză, italiană, germană, maghiară ș.a. Vasta sa operă este menționată și în „Enciclopedia Britanică”.

Ceea ce cititorii lui cunosc mai puțin este OMUL D.R. Popescu, care, în calitate de redactor-șef al diferitelor reviste, a căutat și sprijinit debutul tinerelor talente, ca președinte al Uniunii Scriitorilor a reușit să păstreze sistemul de pensii, așa cum l-a statuat Zaharia Stancu (în ciuda criticilor vehemente din partea Elenei Ceaușescu), mai mult, i-a ajutat substanțial pe acei scriitori în vârstă, ale căror venituri erau insuficiente pentru un trai decent. Și tot în acest timp Dumitru Radu Popescu a izbutit să primească și membri noi în Uniunea Scriitorilor (cu toată opoziția aceluiași „Cabinet 2”). Un singur elemplu – primirea lui Mihail Șora.

Spre marele lui regret (și a foștilor colegi de liceu), cel care a spus „Trăiască o mie de ani cei care au trecut pragul Liceului Fermecat „Gojdu” n-a putut participa la întâlnirea jubiliară „Centenarul Liceului Emanoil Gojdu”, din 5 octombrie 2019. Au lipsit cuvintele sale pline de duh, care însuflețeau de obicei auditoriul, rememorând vechi întâmplări amuzante, portrete ale unor profesori deosebiți și comentând ironic evenimentele mai mult sau mai puțin ciudate din zilele noastre.

Acum, când împlinește 85 de ani de existență neîntreruptă, să urăm marelui senior al literelor, Dumitru Radu Popescu, ani buni și rodnici!

La mulți ani, cu sănătate!

P.V.