248 de copii, de la cei mai mici la adolescenți, au urcat ieri pe scenă, în cadrul ediției a XII-a a Festivalului Copiilor, organizat în sala festivă a Liceului de Arte.

În avans de 1 Iunie, Asociația Pro Bambini a organizat luni o nouă ediție a „Festivalului copiilor”.

„Este un moment special pentru că este vorba despre copilărie, acel loc minunat de unde am pornit cu toții și pe care îl regăsim prin vocile minunate ale micuților. Festivalul adună pe scenă suflete de copii, zâmbete din mai multe școli din județ”, a spus, la începutul evenimentului, Valeria Bunica, managerul proiectului. A urmat directoarea Liceului de Arte, Mihaela Bondor, care a subliniat că unitatea pe care o conduce se străduiește ca fiecare zi să fie ziua copiilor: „Mă bucur foarte mult să văd că sunt tot mai mulți pe scenă. În sufletul fiecărui copil, Dumnezeu a pus o scânteie și prin ce se va întâmpla în acest spectacol o parte din ea se va întoarce la părinți și bunici”. Stela Tăut le-a urat copiilor la mulți ani, subliniind că urările sunt și pentru părinți, mai ales pentru aceia care încă mai sunt copii.

Președinta Asociației Pro Bambini, Crina Dobocan, a prezentat structura Festivalului care are trei componente: un spectacol cultural artistic susținut de copii de la școli și licee din Oradea și județul Bihor, un concurs național de creații artistice, intitulat „Visul meu de copil”, și o acțiune de distribuire de alimente, dulciuri și jucării pentru copiii novoiași, susținuți de Asociația Pro Bambini.

„Demersului nostru s-a alăturat în acest an și Asociația Îngeri pentru suflete din județul Arad, care a oferit pachetele cu dulciuri pe care le vor primi copiii participanți la festival. Mulțumim președintei Asociației, Alexandra Timar, pentru susținerea proiectului”, a spus Crina Dobocan.

Concursul de creație artistică se adresează copiilor din toată țara. Până în 6 iunie, aceștia trimit lucrările lor pentru a fi jurizate și vor fi răsplătiți cu premii și diplome.

În program au fost cuprinse cântece și dansuri susținute de copii de la Liceul de Arte, dar și de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, Colegiul Național „Onisifor Ghibu”, Școala Gimnazială „Dacia” Oradea, Liceul Teologic Penticostal „Betel” Oradea, Colegiul Național „Iosif Vulcan”, Liceul Ortodox „Ep. Roman Ciorogariu”, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Liceul Teorectic „Lucian Blaga” și Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea. 

Pata de culoare a spectacolului au fost copiii de la Liceul Tehnologic „Petofi Sandor”, din Săcueni, care au prezentat dansuri populare maghiare.

La festival au luat parte și elevii claselor primare de la Școala Gimnazială „Georgiu Pop”, din Câmpani, dar și o fetiță de la Harris Academy, din Londra. 

Echipa de proiecte a Festivalului copiilor - ediția a XII-a 2022 a fost formată din Bunica Valeria Florentina (manager de  proiect), Crina Dobocan        (asistent manager de proiect) și profesorii: Stela Tăut, Mădălina Mihuța, Elena Pavel, Carmen Băliban, Rareș Băliban, Simona Lucia Cobe, Maria Duma, Mihaela Bondor, Nagy Gabriella, Diana Suciu, Gabriela Sim, Mariana Șuștic, Camelia Dan, Szabo Attila Mihai, alături de Andagina Prian și Mihaela Negru.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Pro Bambini din Oradea, în parteneriat cu Asociația  „Îngeri pentru suflete” din Arad și cu Liceul de Arte din Oradea.