La inițiativa ANVR - Filiala Bihor, în perioada 3-6 septembrie, un grup de urmași ai foștilor combatanți și membri ai unor organizații naționale ale militarilor în rezervă și retragere au efectuat în Ungaria și Slovacia un Marș Comemorativ în Anul Centenarului Marii Uniri, sub deviza „O lacrimă, o floare, o rugăciune”.

Prima ceremonie de comemorare a avut loc în cimitirul din Megyaso - Ungaria, unde își dorm somnul de veci 1.614 eroi ai Armatei Române. Aici am fost întâmpinați, ca și altă dată, de dl. Hajnal Janos, care era copil în perioada evenimentelor. Domnia sa a depus, alături de noi, o coroană din partea autorităților locale.  De asemenea, a fost prezent și preotul parohiei reformate, dl. Meszaros Janos, care ne-a asigurat că va urmări îngrijirea mausoleului eroilor români căzuți în parohia sa.

În ziua a doua grupul s-a deplasat la cimitirul central al Armatei Române din Zvolen – Slovacia, unde își dorm somnul de veci 10.834 de eroi ai Armatei Române pentru care s-au vărsat atâtea lacrimi de către părinți, soții, copii, frați, surori, prieteni etc. Aici am fost întâmpinați de un grup reprezentând Asociația Veteranilor de Război din zonă, condus de doamna Viera Nociarova Kascakova. Am rămas profund impresionați de respectul acordat eroilor noștri, în primul râ, prin modul în care este îngrijit tot arealul de aproximativ trei hectare.

În partea a doua a zilei delegaţia s-a deplasat la Banska Bystrica, unde, în fața obeliscului din centrul orașului, am fost așteptați de reprezentanți ai autorităților locale în frunte cu viceconsulul onorific ing. Maros Divok și soția sa Renata Divokova, notar. După săvârșirea slujbei de pomenire a eroilor căzuți, gazdele ne-au invitat la sediul local al Consulatului României, unde am purtat discuții pe teme de interes comun. La propunerea noastră, gazdele s-au declarat de acord cu stabilirea unor relații între școli și licee și chiar facultăți din cele două localități – Oradea și Banska Bystrica.

Ne-am luat angajamentul ca, de îndată ce ajungem acasă, să contactăm  parteneri care să dezvolte acest program de suflet. Ultimele două zile au fost rezervate, cu ocazia înapoierii în țară, comemorării eroilor Armatei Române căzuți în zona Budapesta.

În prima zi, la cimitirul Kerepesi, de lângă gara Keleti, am adus un prinos de veșnică recunoștință marelui mecena Emanoil Gojdu, considerându-l ca pe unul dintre cei mai mari eroi ai neamului românesc din toate timpurile și din toate locurile. Cea de-a doua comemorare din capitala Ungariei a fost săvârșită în cimitirul Rakoskeresztur - parcela eroilor Armatei Române - unde un impresionant mausoleu dominat de un vultur carpatin străjuiește somnul de veci al celor 165 de soldați înhumați acolo.

Acțiunea - la care au participat membri ai organizaţiilor Vatra Românească, ANCMR „Gl. Traian Moșoiu”, filiala Bihor,  ACMRR SRI, sucursala Bihor, Asociația Pro Basarabia și Bucovina, ANVR, filiala Timiș, şi Primăria Orțișoara - a beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Bihor și de binecuvântarea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române din Oradea și Ungaria. Săvârșirea slujbelor religioase de pomenire și cinstire a celor care și-au jertfit viața pentru pace, țară și credință a fost făcută de Părintele paroh dr. Ioan-Mircea Ghitea din parohia Husasău de Criș ajutat de un cântăreț student teolog. Totodată, pentru participanții din județul Timiș și-a dat binecuvântarea și sprijinul ÎPS Ioan Selejean, arhiepiscopul Timişoarei şi mitropolitul Banatului, fiu al Bihorului.

Această manifestare de veșnică recunoștință și aducere aminte și peste veacuri nu s-ar fi putut înfăptui fără sprijinul SC Nutrientul SA, care a asigurat cheltuielile de transport, Banca Transilvania, Parohia Ortodoxă Velența II, Primăria Orțișoara (Timiș), Asociația Pro Basarabia și Bucovina, SC Comat SRL. Tuturor le mulțumim călduros și-L rugăm pe Tatăl Ceresc să le dăruiască multă sănătate și prosperitate!

Asociația Națională a Veteranilor de Război - filiala Bihor