Un filmuleț cu o asistentă care se răstește la pacienți a devenit viral pe facebook strângând, până ieri, peste 327 de mii de vizualizări și 7,1 mii de distribuiri. Incidentul s-a petrecut la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean din Oradea, duminică, după ora 20.00.

Atitudinea unei asistente de la Spitalul Județean i-a enervat la culme pe pacienții de la Unitatea de primire a Urgențelor. Femeia este filmată cum le spune pacienților că dacă nu le convine pot pleca, fiind întrebată de unul dintre ei cum își permite să le vorbească așa. Conștientă că a greșit, asistenta îi cere pacientului de care se ocupa și care se ridica să plece să stea jos, pe un ton nu foarte prietenos. Tensiunea crește și se aude vocea unui pacient care spune „lasă că-i filmată”. Un altul o ia la rost „Da’ unde-i psihologia medicală și comunicare cu pacienții?!”. Moment în care asistenta se enervează și mai tare și spune pe un ton ridicat că „nu există!”. Cedează când un alt pacient îi cere să se calmeze. „Ce bolnavi sunteți toți” exclamă, vizibil iritată asistenta, de parcă cineva sănătos ar veni să își petreacă Paștele la Unitatea de Primire a Urgențelor.

Filmulețul a fost apoi postat pe Facebook cu următorul mesaj: „Doamna s-a enervat pe bătrânel că „cică” nu vorbea, nu mi se pare normal să se acorde aceast tratament murdar și flegmatic la un pacient bolnav. Vreau ca acest video să ajungă să facă dreptate în acest spital (Spitalul Județean Oradea) pentru că orice om merită respectat, cu atât mai mult un bătrân, această doamnă nu face decât să-i calce demnitatea în picioare. Vă rog să distribuiți până cei vinovați vor plăti!”.

În 22 de ore a strâns 329 de mii de vizualizări, 7,1 mii de distribuiri și 1,5 mii reacții, cele mai multe de furie. Nici comentariile nu au fost prea măgulitoare, mulți dintre cei care au distribuit filmulețul generalizând situația.

„Modul în care se vorbește cu pacienții nu e negociabil!”

Situația nu a rămas fără ecou la Spitalul Județean unde s-a declanșat o anchetă, dar până la finalizarea ei s-au luat deja măsuri.

„Nu există justificare pentru modul în care doamna asistentă a reacţionat. Era pe penultima treaptă în UPU, pe poziţia a noua, ca asistent şef de tură. Acum nu mai este şef de tură şi nici nu va mai lucra în zona de triaj. A fost retrasă şi va lucra în zona de tratament. Sunt puține lucruri pe care nu le negociez cu colegii mei. Numărul 1 este modul în care vorbesc cu pacienții”, a spus șeful Unității de Primire a Urgențelor, dr. Hadrian Borcea.

Conform aceleiași surse, pacientul față de care asistenta s-a purtat recalcitrant a fost adus la UPU la solicitarea familiei deși nu prezenta o urgență reală. Era diabetic și probabil avea nevoie de nişte analize şi nişte vitamine. Din această cauză a fost pus să aștepte, fiind pacienți în stare mult mai gravă în așteptare. De altfel, după scena filmată, vârstnicul a plecat acasă.

Incidentul vine la două luni și jumătate de la un un alt scandal petrecut, de această dată, la Spitalul Municipal, unde părinții unui copil, aflat în stare vegetativă în urma unui accident auto, s-au plâns că au fost tratați necorespunzător de către unul dintre medici.