În cadrul Festivalului „MiniFest - Zilele teatrului pentru cei mai mici spectatori”, Teatrul pentru copii şi tineret „Arcadia” a pus în scenă spectacolul de teatru educativ „Omuleţ” pentru 50 de copii, cu vârsta între 3 şi 6 ani, care beneficiază de serviciile şi beneficiile sociale acordate de către Administraţia Socială Comunitară Oradea.

 

Administrația Socială Comunitară Oradea şi Clubul Lions Oradea derulează, de mai bine de un an, o serie de proiecte menite să sprijine prin diferite acţiuni sociale şi nu numai, comunitatea. De această dată, cei mai importanţi membri ai comunităţii noastre au fost copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, care au avut parte de căldura personajelor într-o sală de teatru adecvată vârstei lor.

Personajele năzdrăvane, decorurile anume concepute şi muzica compusă special pentru ei i-au familiarizat pe micii spectatori cu formele geometrice, culorile, dimensiunile şi părţile corpului, fiind un spectacol de neuitat, atât pentru copii, cât şi pentru părinţii acestora, prezenţi la spectacol.

„În cadrul parteneriatului, dorim să oferim micuților din familii mai puţin norocoase, momente inedite şi posibilitatea de se familiariza treptat cu lumea teatrului, spectacolul oferit fiind al treilea dintr-un lung şir de proiecte destinate comunităţii locale”, au transmis reprezentanții ASCO.