După luni întregi de tergiversări, la începutul acestei săptămâni, Teatrul de Stat Oradea  a fost predat constructorului, care, în următoarele cinci luni, va restaura interiorul instituţiei de cultură. Conducerea Administraţiei Imobiliare Oradea a semnat pe data de 27 august contractul cu Constructorul Sălard şi Amandinus 99 KFT,  firmele agreate în urma unei proceduri de adjudecare să execute aceste lucrări.

 

Clădirea Teatrului de Stat Oradea a fost transferată la începutul anului de la Consiliul Judeţean Bihor la Primăria Oradea, aceasta din urmă având obligaţia să organizeze procedura de selectare a constructorului. Chiar dacă sursele de finanţare au fost în timp util asigurate de CJ Bihor, administraţia orădeană abia pe data de 6 iulie a.c. a fost în măsură să realizeze licitaţia. În plus, procedura de adjudecare s-a prelungit cu încă două luni, asta în condiţiile în care una dintre firmele participante la licitaţie a contestat procedura. SC Complex Service, cu sediul în Zalău, a depus o sesizare la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, nemulţumită de rezultatul deliberărilor comisiei de evaluare, însă contestaţia formulată a fost respinsă ca tardivă.

În consecinţă, oferta asocierii Constructorul Sălard şi Amandinus 99 KFT a fost declarată câştigătoare. Suma la care s-au angajat cele două firme să execute lucrările se ridică la 2.268.000 lei, cu TVA. Potrivit contractului de execuţie, lucrările la interiorul sălii Teatrului de Stat trebuie executate în următoarele cinci luni. În cazul în care constructorii nu-şi predau lucrarea pe data de 1 februarie, ei sunt pasibili de aplicarea unor penalităţi reprezentând 0,1% din preţul contractului pentru fiecare zi de întârziere. "Ieri, în prezenţa directorul adjunct al AIO, Tunde Benyovszki şi a reprezentanţilor constructorului a avut loc predarea amplasamentului. Sper că lucrările vor fi terminate la termen aşa cum scrie în contract. Amplasamentul era deja pregătit pentru demararea lucrărilor, schelele fiind montate de un an şi patru luni", ne-a declarat Lucian Silaghi, directorul Teatrului de Stat Oradea.