Cei mai îndrăgiți magicieni orădeni, Eduard și Bianca, invită copiii să pătrundă, alături de ei, în culisele magiei.

Cei mici sunt invitați, în această perioadă în care școlile sunt închise, specialiștii recomandând izolarea la domiciliu, să urmărească gratuit tutorialele din Cutia cu magie, și să învețe cum să facă trucuri cu ajutorul obictelor care se regăsesc în mod obișnuit în orice gospodărie.

Astfel, încă din această săptămână, pe pagina oficială a celor doi magicieni, intitulată Eduard și Bianca, precum și pe canalul youtube intitulat Eduard și Bianca-Magicienii, sunt deja la dispoziția copiilor o serie de tutoriale, iar magicienii promit că în această perioadă de vacanță forțată vor adăuga, pentru prichindei câte doua-trei tutoriale noi pe săptămână. Trucurile sunt accesibile copiilor cu vârste mai mari de 6 ani.
„Scopul tutorialelor pe care la prezentăm în cadrul programului Cutia cu Magie este acela de a-i ajuta pe copii să-și dezvolte aptitudini ca îndemânarea, răbdarea sau creativitatea”, a explicat, pentru CRIŞANA, Bianca.
„În plus, aceste exerciții sunt educative. Practic, copiii își exersează într-un mod distractiv cunoștințele, pentru că este nevoie, spre exemplu, de realizarea unor calcule matematice corecte pentru ca trucul să fie dus la bun sfârșit”, ne-a mai povestit Bianca.
Cutia cu magie este cel de-al doilea proiect pentru copii lansat de cei doi magicieni. Primul a fost volumul Cartea cu Magie, lansat în luna noiembrie a anului 2019. Volumul, care cuprinde 40 de trucuri explicate, se adresează copiilor cu vârste între 5 și 12 ani. „Am creat această carte cu activități tot pentru a le oferi celor mici nu doar o alternativă la tehnologia de care devenim dependenți, ci și ocazia de a face lucruri uimitoare cu obiecte de zi cu zi”, a spus Bianca, subliniind, totodată, că învățarea acestor deprinderi le dezvoltă celor mici și încrederea în sine. Și trucurile prezentate în volum sunt realizate cu obiecte care se găsesc în orice casă, pentru a nu pune părinții în dificultate.