Licitaţia pentru lotul Biharia – Chiribiş al Autostrăzii Transilvania are un câştigător - Acelaşi constructor, sub acoperire
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a atribuit joi, 8 iunie, unei asocieri conduse de firma Precon Transilvania contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la lotul Biharia – Chiribiș (28,5 km) al Autostrăzii Transilvania. Firma este parte a grupului Selina, cea care a provocat întârzieri de 3 ani acestui proiect.
„Asocierea de constructori și proiectanți români Precon Transilvania SRL – Citadina 98 SA a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea secțiunii de autostradă #Chiribiș-#Biharia (#AutostradaTransilvania)!”, este anunţul postat pe pagina persoanlă de facebook, de către Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Contractul în valoare de 785,21 milioane de lei (fără TVA), finanțat prin Fonduri Europene Nerambursabile, va putea fi semnat după perioada legală de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații. De la momentul semnării contractului, Asocierea va avea la dispoziție 24 de luni (din care 6 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor) pentru finalizarea celor 28,55 de km ai acestei secțiuni de autostradă”, scrie directorul general al CNAIR.
Numai că „firma Precon Transilvania este deținută printr-un interpus de Benjamin Rus, patronul Trameco (Selina), cea care a provocat întârzieri de 3 ani acestui proiect”, scrie mainnews.ro.
„Compania de drumuri a semnat în iunie 2020 contractul pentru continuarea lucrărilor la lotul Biharia – Chiribiș cu Trameco, parte a grupului Selina, pe 326 milioane lei fără TVA. Suma a ridicat mari suspiciuni încă din acel moment, în condițiile în care reprezenta doar 66,4 % din cea estimată de CNAIR pentru lucrări. Chiar austriecii de la Strabag, participanți la licitație, au avertizat că este imposibil să fie construit acest lot pe o sumă atât de mică. Așa cum era de așteptat, cei de la Selina și-au dat repede seama că vor rămâne în pierdere dacă aleg să efectueze lucrările pe suma din contract, așa că în proiectul tehnic au prevăzut mai multe lucrări suplimentare prin care valoarea era majorată cu circa 50%, adică în jur de 500 milioane lei fără TVA”, scrie sursa citată.
Deoarece majorarea era ilegală, chiar și în situația în care lucrările respective ar fi fost justificate, angajații CNAIR au refuzat să aprobe proiectul tehnic. Abia în luna mai 2022 compania de drumuri a reziliat contractul pentru secțiunea Chiribiș-Biharia și a început demersurile pentru o nouă licitație.
„A fost nevoie de această măsură ca urmare a blocajului generat de constructor care nu a reușit nici până acum să predea un Proiect Tehnic conform. Contractul a fost semnat în anul 2020, iar construcția ar fi trebuit să fie finalizată până la sfârșitul acestui an (2022). CNAIR va relansa acest contract în cel mai scurt timp”, anunţa atunci ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.