Lovit de o maşină furată, condusă de un copil de 15 ani, beat - Poliţist orădean în misiune, rănit grav
Un poliţist de 30 de ani în misiune a fost rănit grav în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost lovit în Oradea de o maşină furată, condusă de un copil de 15 ani, beat.
Potrivit Poliției Bihor, în noaptea de joi spre vineri un tânăr de 15 ani din comuna Oșorhei a condus o mașină, cel mai probabil furată, iar pe o stradă din Oradea, încercând să scape de filtrul instituit în trafic de polițiștii bihoreni, a lovit un polițist aflat în misiune, iar apoi a lovit frontal un parapet. “Vineri, 11 octombrie a.c., la ora 00.17, un tânăr de 15 ani, din comuna Oșorhei, în timp ce conducea un autoturism pe care este bănuit că tocmai l-ar fi sustras din localitatea Oșorhei, fără a poseda permis de conducere, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, la intersecția cu strada Universității, încercând să scape de filtrul instituit în trafic de polițiștii bihoreni, a acroșat un polițist orădean, aflat în misiune, iar apoi a lovit frontal parapetul metalic de la intrarea în Piața 100”, a precizat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. În urma testării tânărului de 15 ani cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma accidentului, polițistul orădean, de 30 de ani, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. De asemenea, un alt copil de 15 ani, din Oșorhei, pasager în autoturism, a suferit răni ușoare. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Potrivit unui comunicat transmis, ieri, de această instituţie, „procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea efectuează cercetări într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă (...), conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (...) şi ultraj (...), constând în aceea că, în data de 11.10.2019, în timp ce conducea, fără a poseda permis de conducere, un autoturism sustras la un moement anterior, o persoană de sex masculin a lovit cu autoturismul un agent de poliţie care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză”. Ieri, pe pagina oficială de Facebook a Poliţiei Române a fost postată o fotografie a poliţistului rănit, cu mesajul “Tavi, eşti eroul nostru! Însănătoşire grabnică! Meseria de poliţist implică multe riscuri”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.