Lucrări de infrastructură în faza de arătură
După ce la începutul primăverii au demarat primele lucrări de reabilitare pe strada Matei Corvin, acestea au fost întrerupte şi urmează a fi refăcute din cauza deficienţelor de proiectare. Aici, în present, se reabilitează carosabilul, trotuarele, rigolele, podeţele, accesele aferente străzii şi se lărgeşte carosabilul cu încă o bandă în dreptul intersecţiei cu strada Ion Bogdan. Lucrările vor fi finalizate pe acest tronson până la sfârşitul lunii august.
De asemenea, în Rogerius, pe străzile Călugăreni, Italiană, Bernard Shaw au fost finalizate parcările dintre blocuri, aici urmând a fi trasate şi marcajele de separare a parcărilor. Totodată, se amenajează malul drept al Crişului Repede, între podul Decebal şi Podul de pontoane, pentru care Primăria municipiului a semnat un protocol cu Administraţia Bazinală de Apă Crişuri. Mai exact, au fost montate balustrade de protecţie, urmând să se execute lucrări de asfaltare şi amenajare a trotuarului. După încheierea contractului cu Luxten, aici vor fi montaţi stâlpi pentru iluminatul public şi vor fi montate bănci.
În ceea ce priveşte lucrările de pe Bulevardul Dacia, acestea continuă cu amenajarea de locuri de parcare în zona blocurilor "Zig-zag". Pentru aceasta vor fi tăiaţi plopii de lângă trotuar, municipalitatea anunţând că locatarii şi-au dat acordul pentru această lucrare. Astfel, locurile de parcare vor fi pe trotuar, dispuse paralel cu strada şi vor fi destinate exclusiv riveranilor. În locul plopilor, vor fi plantaţi 80 de arbori cu înălţimi de 3-4 metri, la limita trotuarului cu carosabilul. Potrivit municipalităţii cei 80 de arbori provin dintr-o donaţie în valoare de 13-15.000 euro din partea investitorului coreean care a concesionat teren în Parcul Industrial. De asemenea, în perioada următoare vor fi asfaltate trotuarele de pe ambele părţi ale Bulevardului Dacia.
În Ioşia, se derulează, în prezent, lucrări de prelungire a străzii Constantin Brâncoveanu până în strada Oneştilor. Termenul de finalizare a execuţiei este 30 iunie. Strada va fi extinsă cu aproximativ 250 metri, pe terenul cedat de firma Lidl, care a cumpărat amplasamentul fostei fabrici Exmob pentru amenajarea unui centru comercial. După finalizarea lucrărilor la această stradă, dar şi după realizarea lucrărilor la strada Principatele Române, se are în vederea introducerea de sensuri unice pe aceste străzi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.