Mai multe puncte de conflict şi o singură soluţie: Semaforizarea
În calitatea sa de şef al Sectorului Semaforizare şi Marcaje din cadrul S.C. Drumuri Orăşeneşti, Oradea, dna Sanda Bogdan ştie totul despre dirijarea circulaţiei prin intermediul semafoarelor şi marcajelor, în sensul că poartă răspunderea bunei funcţionări a luminilor tricolore, a vizibilităţii zebrelor şi a albelor linii trasoare continue sau intermitente de pe asfalt. Vorbind de lucrările anului 2003, am aflat că preocupările sectorului pe care îl conduce au vizat mai mult decât până acum îmbunătăţirera şi siguranţa traficului rutier.
Una dintre principalele acţiuni a constat în eliminarea traficului greu de pe arterele principale care tranzitează oraşul şi redirijarea lor pe drumul de centură. Prin urmare, prin intermediul străzii Ogorului, traficul trece de pe Calea Aradului pe Calea Clujului. Orice orădean de bună credinţă poate constata că circulaţia în municipiu a câştigat în fluiditate şi rapiditate.
Rezolvarea "punctelor de conflict" din intersecţiile nedirijate prin semaforizare, a stat, deasemenea, în atenţia antreprenorului Drumuri-Orăşeneşti. O astfel de intersecţie, recent dotată cu semafoare, este cea dintre Calea Republicii şi str. Muzeului, care a devenit cu unic sens de circulaţie spre Parcul Pet?fi. S-a realizat astfel şi posibilitatea virajului stânga, din Republicii spre Muzeului şi ieşirea de pe strada Pet?fi în Republicii, viraje foarte greoaie înainte de semaforizare.
Nu în ultimul rând, prin semaforizarea în zona Lotus-Market,
s-au asigurat condiţii de maximă siguranţă pentru intrarea şi ieşirea din parcarea şi incinta acestui complex comercial. Însă în zonă mai sunt şi alte puncte de conflict care trebuiesc rezolvate: intersecţia str. Nufărul cu str. Ciheiului şi cu str. C. Noica, precum şi intersecţia str. Nufărul cu str. Morii şi aici fiind vorba de rezolvarea virajelor de stânga şi ieşirile din străzile secundare în str. Nufărul.
Odată cu semaforizarea, acolo unde infrastructura şi structura asfaltului permit, se execută şi marcajele din piatră care au o durabilitate de cel puţin 3 ani.
În concluzie, în municipiul Oradea sunt în prezent întreţinute 24 de intersecţii semaforizate, dintre care 20 sunt echipate electronic, restul de 4 funcţionând prin relee, iar punctele de conflict care necesită semaforizări sunt cele din intersecţiile străzilor Menumorut cu Eminescu şi Ştefan cel Mare cu Transilvania.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.