Marghita. Lăcaşul de cult a fost salvat - Incendiu la magazia bisericii
O magazie a bisericii din Marghita a luat foc, sâmbătă dimineaţa, incendiul riscând să se extindă şi la lăcaşul de cult. Pompierii au reuşit însă să împiedice acest lucru şi au stins focul izbucnit, cel mai probabil, de la un cablu electric neizolat corespunzător.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, sâmbătă, în jurul orei 10.30, echipajele Detaşamentului de Pompieri Marghita au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs pe strada Nicolae Bălcescu din Marghita.
„În momentul sosirii echipajelor de stingere, arderea era generalizată la o magazie construită din material lemnos în care erau depozitate lemne de foc, cherestea și deșeuri, flăcările manifestându-se violent și la acoperișul din lemn cu învelitoare de țiglă al unei anexe construite în continuarea magaziei, anexă care era lipită de o biserică, existând un risc ridicat de propagare a incendiului la lăcașul de cult”, a precizat mr. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana. Cei 16 pompieri militari mobilizați la locul evenimentului au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului, respectiv pentru protecția bisericii, finalizând operațiunea de stingere în jurul orei 10.45, după care au acționat la locul evenimentului pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale incendiului, misiunea fiind încheiată în jurul orei 12.15. Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat, de efectul termic provocat de un cablu electric neizolat corespunzător. Ca urmare a producerii incendiului, au ars magazia (cu o suprafață de circa 40 de metri pătrați) și bunuri depozitate în interiorul acesteia (circa doi metri cubi cherestea și aproximativ cinci metri cubi lemn de foc), o ușă din lemn și acoperișul anexei lipite de lăcașul de cult. Totodată, geamul uneia dintre ferestrele bisericii s-a spart din cauza temperaturilor ridicate degajate de incendiu. Echipajele de pompieri au împiedicat propagarea incendiului la biserică, la întreaga anexă lipită de lăcașul de cult și la bunurile aflate în interiorul acesteia. Nu au existat persoane rănite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.