Transformarea pasiunilor în reușite antreprenoriale este propunerea „Tipografiei de idei” pentru următoarea conferință, ce va avea loc vineri, 4 august, de la ora 18.00, în Parcul Muzeului Țării Crișurilor (str. Armatei Române nr.1/A).

Invitatul special este Marius Tunduc, co-fondator al Cest Pharma și președinte al Uniunii Naționale a Columbofililor din România – Columba.

În cadrul acestei întâlniri, participanții vor avea oportunitatea să se bucure de prezența unor porumbei campioni, alături de un moment special de lansare în direct a unor exemplare a căror sosire va fi transmisă live.

Marius Tunduc este un nume cu o reputație remarcabilă, fără îndoială, care nu mai necesită nicio prezentare. În calitate de Președinte al UNCR - Columba, el este privit de mulți ca unul dintre artizanii transformării sportului columbofil românesc într-un exemplu demn de urmat în Europa Centrală și chiar în țări cu tradiție columbofilă din Vest. Cu eforturile sale susținute la conducerea celei mai importante organizații columbofile din țară, Marius Tunduc a reușit să amplaseze România pe harta internațională a columbofiliei. Un exemplu în acest sens este organizarea, în vara anului 2022, a Olimpiadei Columbofile la Oradea, eveniment ce a demonstrat capacitatea țării noastre de a fi gazda unui asemenea moment de importanță globală în lumea columbofilă.

Evenimentul este organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal împreună cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Armonix Centru Educațional SRL și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, alături de partenerii privați Mr. Bean, Bers Nova și D&C Oradea.

Acesta face parte din proiectul cultural estival „Tipografia de idei” | #hailamuzeu, iar intrarea este gratuită!