Începând cu 10 martie, odată cu închiderea unităților școlare, mulţi părinţi s-au văzut puşi în situaţia de a prelua sarcinile educatoarelor sau ale învăţătoarelor şi de a-şi educa pe cont propriu copiii...

Proiectul „Poezii pentru copii” al poetei Mihaela-Maria Dindelegan s-a născut din necesitatea stringentă a copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică de suplimentare a materialelor suport pentru educaţie în această perioadă de izolare datorată pandemiei.

„Având în vedere faptul că majoritatea activităţilor care presupun interacţiunea directă între copii au fost restricţionate sau întrerupte, mulţi părinţi s-au văzut puşi în situaţia de a prelua sarcinile educatoarelor sau ale învăţătoarelor şi de a-şi educa pe cont propriu copiii, respectiv de a concepe activităţi atractive şi de divertisment pentru ocuparea timpului liber din perioada vacanţei. În acest context, am considerat necesar să vin în întâmpinarea nevoii de susţinere educativă pentru copii, în scopul uşurării eforturilor depuse de mămici în împlinirea cu succes a noilor atribuţii”, ne-a declarat Mihaela Dindelegan.

Pentru cunoscuta poetă, „Poezii pentru copii” a fost cel mai captivant proiect al verii, iar acum este cea mai iubită realizare a anului.

„Întrucât aveam deja experienţa scrierii anterioare a unor volume de poezii pentru copii, am considerat că pot fi utilă prin conceperea unor poezii antrenante şi hazlii, uşor de reţinut şi plăcute la recitat. Am ţinut cont şi de faptul că orice poezie se învaţă mai uşor şi este mai atractivă dacă e însoţită de o imagine, astfel încât la fiecare poezie am adăugat câte o planşă de colorat, majoritatea acestora fiind realizate de pictorul Măriuţa Jutea”, a adăugat interlocutoarea noastră.

Cartea a luat fiinţă printr-un proiect susţinut financiar de Direcţia Social Comunitară Bihor din subordinea Consiliului Judeţean Bihor şi conţine 100 de poezii, tematica acestora fiind diversă: poezii despre natură, animale, păsări, anotimpuri, poezii care insuflă dragostea de familie, frați, prieteni, poezii educative inspirate din viață, ghicitori. Desenele de pe copertă au fost realizate de Rin Tripa, actor al Teatrului „Arcadia”. 

Una dintre cele mai importante lecții în viață atât pentru copii, cât și pentru adulți este să aibă grijă de natură.

Poezia „Lecția crengii” este sugestivă în acest sens:

„Rupi o creangă, se usucă,/ Pomul plânge după ea,/ La gunoi nu vin s-o ducă,/Vina să ți-o poți vedea./

<Nu mai rupe crengi din mine,”/ Spune pomul, copleșit./ Fără-un deget ți-ar fi bine,/ Fără mâini ești fericit?>

Îl asculți și ți-e rușine,/ După creangă și tu plângi,/ Te apleci și până vine/ Mama, de pe jos o strângi.”

În vederea accesului nemijlocit al copiilor la poezii şi la planşele de colorat, paginile cărţii sunt postate şi pe pagina de Facebook a autoarei, de unde pot fi descărcate de părinţi şi tipărite individual.

„Odată cu reluarea activităţilor şcolare în instituţiile de învăţământ, vom planifica mai multe lansări de carte, atât în Oradea, cât şi în judeţ, astfel încât numărul beneficiarilor acestor poezii să fie cât mai mare”, a mai spus interlocutoarea noastră.