Vineri, 11 septembrie, Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu și primarul Ilie Bolojan au susținut o conferință de presă în curtea Palatului Episcopiei Greco-Catolice, în care au anunțat că Oradea va primi fonduri de la Institutul Național al Patrimoniului pentu restaurarea interioarelor din palat.

„După nefericitul incendiu care a afectat Palatul Episcopal, Primăria a avut două intervenții pentru punerea în siguranță a clădirii, în prima etapă, și pentru reabilitarea exterioriului clădirii și înlocuirea geamurilor afectate”, a spus primarul Ilie Bolojan. „Ieri, în ședința de consiliu a fost aprobat proiectul de reabilitare a interioarelor acestei clădiri, proiect care se ridică la o valoare totală de 5,7 milioane de euro. Acum câteva luni, căutând surse de finanțare, am luat legătura cu domnul Bogdan Gheorghiu și acesta a dispus să vină la Oradea directorul Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlici”, a mai spus Ilie Bolojan. Primarul a mai afirmat că vizita a avut loc acum două săptămâni și, în urma acesteia, s-a constatat că lucrarea propusă este eligibilă pentru a fi finanțată din Fondul Național de Patrimoniu.

„Sunteți un prieten al patrimoniului și culturii și orice ministru al culturii și-ar doi să aibă în fiecare oraș un primar care să fie așa de preocupat ca dumneavostră”, a spus Bogdan Gheorghiu. Acesta a mai precizat că-și bazează afirmațiile pe cifre, Oradea având 80% din cele 100 de clădiri de patrimoniu reabilitate. „Acest procent este un caz rar întâlnit în țară. Oradea este un exemplu de urmat. Și vreau să atrag atenția că este pentru prima dată când prin programul național de restaurare este finanțat un obiectiv de patrimoniu din Oradea”, a spus ministrul.

Acesta a mai estimat ca recepția lucrărilor de restaurare ar putea fi făcută în trei ani.

În completare, primarul Ilie Bolojan a arătat că fondurile amintite vor acoperi aproxomativ 80% din cheltuieli, fiind direcționate exclusiv pentru partea de restaurare. În schimb, tot ce ține de instalații, utilități, mobilier sau amenajarea curții va fi suportat din bugetul administrației locale. Defalcarea bugetului și a cheltuielilor vor fi gata în aproximativ trei săptămâni. Tot în perioada următoare, parteneriatul dintre Adminstrația Locală și Institutul Național al Patrimoniului va fi parafat și semnat.

.