Primarul Florin Birta a primit vineri, 26 ianuarie, vizita ministrului de Externe al Republicii Slovace, Juraj Blanár. Diplomatul s-a declarat încântat de modul în care s-a dezvoltat Oradea şi a afirmat că „Slovacia va insista ca România să fie primită în Schengen”.

Din delegația slovacă a mai făcut parte Peter Hatiar, ambasador al Republicii Slovace la București și Miroslav Jablončik, consulul onorific al Republicii Slovace la Salonta.

Din partea română au participat la discuții Mircea Mălan - vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Răzvan Cadar - vicepreședinte al CJ Arad, Călin Fabian - Ambasadorul României la Bratislava, Adrian Miroslav Merka - deputat și președinte al Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România (UDSCR), precum și Călin Corpaș - consilier al primarului.

„Oradea este un oraș cosmopolit, în care trăiesc în bună înțelegere mai multe comunități. Așa cum ați văzut, municipiul nostru s-a dezvoltat într-adevăr foarte mult, iar acest lucru se datorează accesării fondurilor europene”, a spus primarul Florin Birta.

Ministrul de Externe slovac a mulțumit primarului Florin Birta pentru susținerea arătată comunității slovace. De altfel, bustul clericului catolic de origine slovacă Jozef Kozacek va fi amplasat pe viitoarea alee a personalităților, ce va fi amenajată în Parcul 1 Decembrie, după modernizarea acestuia.

Ministrul slovac a apreciat sprijinul oferit comunității slovace de către Primăria Oradea și Consiliul Județean. În acest sens, deputatul Adrian Merka a sublinat că Oradea găzduiește anual Zilele Culturii Slovace, devenite deja o frumoasă tradiție în municipiu.

Juraj Blanár și-a arătat susținerea pentru intrarea României în Spațiul Schengen și cu frontierele terestre, decizie ce ar avea un impact economic și social major în județul Bihor. În acest context, ministrul a arătat că pe teritoriul României sunt peste 900 de antreprenori slovaci.

„Slovacia va insista ca acest subiect legat de Schengen să fie odată încheiat și să fiți primiți ca membri deplini, așa cum meritați. Sunt onorat că am văzut cu proprii mei ochii cum s-a dezvoltat Oradea. Vă doresc să creșteți, să vă dezvoltați în continuare, fără piedici”, a spus E.S Juraj Blanár.