Academicieni, cadre didactice universitare, de la Facultatea de Geografie, Turism și Sport (GTS), dar și de la alte facultăți ale Universității din Oradea, studenți de azi și de ieri, împreună cu cei câțiva profesori încă în viață, care, acum 30 de ani, reînnodau firul învățământului universitar în „capitala Crișanei”, au ținut să fie vineri, 29 noiembrie, în Aula Magna, pentru a sărbători cei 60 de ani de învățământ geografic de nivel academic orădean. 

Evenimentul, un adevărat maraton al bucuriei, s-a întins până spre seară. Gazdele, profesorii de azi ai Departamentului de Geografie al GTS, onorându-și, în mod special, predecesorii. Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, prezent la eveniment, a subliniat tradiția învățământului superior orădean. 
„Geografia ne face cinste din toate punctele de vedere. A dus mai departe eforturile celor care au început studiile doctorale de Geografie la Universitatea din Oradea”, a subliniat rectorul Universității din Oradea, adăugând că, dacă studiile în domeniul de licență Geografie sunt și azi căutate, aceasta e o dovadă că „profesorii de la Geografie își fac bine datoria”. Vorbind în numele Senatului universității, conf. univ. dr. Claudia Timofte a spus că instituția împărtășește bucuria colegilor de la Geografie și se mândrește cu „ceea ce ei reprezintă în cadrul Universității din Oradea”. 
Într-o scurtă dar emoționată intervenție, decanul GTS, prof. univ. dr. Alexandru Ilieș a spus și el: „Avem o relație foarte bună cu mediul socio-economic. Studenții noștri își găsesc locul potrivit în societate, mulți dintre ei ajung să fie mai buni decât noi, să ne depășească. Ce poate fi mai frumos? Înseamnă că noi, dascălii, ne-am făcut bine datoria”. 
Șeful Inspectoratului Școlar al Județului Bihor, prof. Alin Ștefănuț a remarcat două aspecte ce leagă învățământul preuniversitar de Universitatea din Oradea: „Resursa umană care vine de la universitate, acum în mod special de la Facultatea de Geografie, Turism și Sport, este de cea mai bună calitate și rezultatele obținute de elevii pregătiți de absolvenții acestei universități se apropie de superlativ”. 
Prof. univ. dr. Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România, a definit școala orădeană de geografie vorbind despre: „Prietenie, tradiție și viitor. Sandu (prof. univ. dr. Alexandru Ilieș - decanul GTS n.a.) a făcut istorie la Universitatea din Oradea, jumătate din anii activității sale profesionale se leagă de Geografia orădeană”. Prof. univ. dr Corneliu Iațu, le-a dăruit geografilor orădeni o plachetă omagială, menită să imortalizeze aniversarea celor 60 de ani de existență. 

Plachete aniversare și volume omagiale
Gazdele și-au onorat invitații, precum și pe „seniorii” școlii de Geografie, cu volume omagiale și plachete aniversare. Directorul Institutului de Geografie al Academiei Române, prof. univ. dr. Dan Bălteanu, a rememorat prima sa vizită la Oradea. S-a petrecut anul 1969, când Academia Română a organizat aici o sesiune de comunicări științifice. 30 de ani mai târziu, fiind din nou la Oradea, academicianul Dan Bălteanu era impresionat de „elanul și entuziasmul cu care orădenii au reorganizat Facultatea de Geografie”. „Îmi amintesc, cu emoție, de întâlnirile cu prorectorul Nicolae Josan, unul dintre pilonii de bază ai învățământului universitar orădean, care s-a ocupat în mod deosebit de cercetarea geografică, de amenajarea teritoriului... A adus, în Oradea și în țară, noul din aceste domenii”, a mai declarat acad. prof. univ. dr. Dan Bălteanu. „Felicitări pentru toate realizările de până în prezent!”, a spus, la rândul său, prof. univ. dr. Ioan Ianoș, președintele Asociației Profesionale a Geografilor din România. „Universitatea din Oradea, în ciuda poziționării sale între două mari centre universitare, a cunoscut, după 1990, o evoluție remarcabilă, ascendentă”. Și prof. univ. dr. Ioan Ianoș a elogiat contribuția „părinților” Geografiei de nivel academic de la Oradea, profesorii: Nicolae Josan și Gheorghe Măhăra. 
„Au creat un mediu academic mai rar întâlnit care, în mai puțin de trei decenii, a dat naștere primei școli doctorale de geografie din afara celor trei centre universitare de tradiție ale țării”, a spus prof. univ. dr. Ioan Ianoș. Prof. univ. dr. Petru Urdea, membru corespondent al Academiei Române, a evocat anii în care el și-a adus contribuția la dezvoltarea Școlii Doctorale a Geografiei de la Universitatea din Oradea. „În 1990, nu din orgolii, ci dintr-un entuziasm pragmatic, noi am avut îndrăzneala de a sparge niște canoane, cum că centrele importante ale geografiei naționale trebuie să rămână: București, Cluj și Iași. Ne-am dorit să ajungem să putem sta alături de aceste centre cu tradiție și am reușit”, a susținut prof. univ. dr. Petre Urdea, adăugând că primii trei doctoranzi ai săi au fost de la Universitatea din Oradea, „exemple de amiciție și de cultivare a unui spirit academic sănătos”, consideră prof. univ. dr. Petru Urdea. Aniversarea a 60 de ani de învățământ geografic universitar la Oradea a continuat cu o trecere în revistă a celor mai importante momente ale acestui interval de timp. Momentul omagial, în cadrul căruia participanții au făcut o plecăciune înaintea „seniorilor geografiei academice orădene”: prof. univ. dr. Nicolae Josan și prof. univ. dr. Florian Bențe, a încununat, în mod fericit, aniversarea Facultății de Geografie Turism și Sport.