În pragul Sărbătorilor de iarnă, elevii din clasele primare ai Școlii Winnie Academy” au pregătit un moment deosebit pentru a-l aștepta, așa cum se cuvine, pe Moșul mult iubit.

Ei și-au invitat, cu emoție și bucurie, părinții și pe cei dragi, și s-au implicat, cu mult interes, în organizarea unui concert dedicat Crăciunului. Evenimentul s-a desfășurat pe scena Filarmonicii de Stat din Oradea, miercuri, 20 decembrie 2017, de la ora 18.00. O sută de copii, susținuți de cadrele didactice, s-au adunat pentru a marca spiritul Crăciunului, scriind astfel, „O poveste de Crăciun”.

Notele muzicale, preluate din colinde autohtone și cele de peste hotare, au fost cele care i-au ajutat pe cei prezenți să călătorească într-o lume fără griji și plină de speranțe. Prin melodia „Vino cu mine”, elevii au lansat invitația tuturor persoanelor prezente în sală să participe activ la acest concert. Versurile cântecelor: „Magia Crăciunului” sau „Vine Moș Crăciun de la Polul Nord”, reprezintă cuvintele cheie care descriu mult așteptata sărbătoare. Pentru a se asigura că Moșul este receptiv la chemarea copiilor, au fost cântate și piesele: „I’m the happiest Christmas tree” și „Jinglebells rock”.

Copiii au dezvăluit astfel că acest tărâm poate exista și depinde doar de noi, adulții, să rămânem deschiși și să primim această magie așa cum se cuvine în sufletele noastre. Finalul evenimentului a fost unul plin de surprize pentru elevi, întrucât Moș Crăciun și-a făcut apariția, răsplătindu-i pe aceștia cu multe cadouri.

Acest proiect, gândit din dragoste pentru copii, a ajutat la conturarea spiritului de sărbătoare petrecut în marea familie „Winnie Academy”.