Aeroportul Oradea a marcat sâmbătă, 18 mai, un moment istoric în existența lui: a fost inaugurat noul terminal, de 12.500 de metri pătrați și o capacitate de deservire de 800 de pasageri pe oră. Valoarea totală a contractului de finanțare a fost de aproape 235 de milioane de lei.

Inaugurarea noului terminal a avut loc în cadrul unei conferințe de presă la care au participat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, directorul aeroportului, Răzvan Horga, și managerul proiectului, Ionuț Boldan.

„Va fi o cu totul altă abordare decât cea pe care am avut-o până acum, cu două terminale separate. Am dorit să creăm niște condiții normale, firești, pentru pasageri, să creăm un proiect axat pe funcționalitate. Toate activitățile noastre sunt acum concentrate într-un singur terminal. Suprafața pe care ne desfășurăm activitatea a crescut de 2,5 ori. Am plecat de la un terminal din anii ’70, renovat în 2010, cu o suprafață de aproximativ 2.500 mp, un terminal de plecări interne și sosiri de 2.900 mp, iar acum discutăm de un terminal cu o amprentă la sol de 12.600 mp. Este o diferență mare din punctul de vedere al calităților serviciilor pe care le putem oferi. Înainte, eram de multe ori în situații în care numărul pasagerilor depășea cu mult capacitățile sălilor în care se făcea procesarea lor, respectiv așteptarea. Am făcut o creștere cu 50% a porților de îmbarcare, acum avem 6. S-a dorit a fi un terminal care să răspundă nevoilor imediate, perspectivelor de creștere pe termen mediu și care să aibă rezerve modulare de ajustare a capacității în funcție de nevoile pe care traficul le va impune în anii următori. Este o clădire care se aliniază standardelor Schengen”, a spus Răzvan Horga, care a mai explicat că aeroportul este foarte aproape de neutralitate din punctul de vedere al emisiilor de carbon: sunt folosite resurse geotermale pentru încălzirea prin pardoseală și ventiloconvectoare, plus un parc fotovoltaic de 1,3 MW care asigură autoconsumul.

 

Atractivitatea economică ar putea crește

Aeroportul beneficiază de foarte multă tehnologie digitală care ajută la procesarea pasagerilor și nu numai.   

„Este un semn de respect pentru cetățenii județului Bihor și municipiului Oradea. Am încercat în acești ani să ne cuplăm toate eforturile pentru a termina astfel de investiții majore, de infrastructură. Ceea ce în urmă cu patru ani părea doar o himeră, iată că, astăzi, toate cele patru proiecte pe care le-am inițiat începând cu anul 2021 sunt finalizate, atât acel proiect de creștere a siguranței aeroportuare cu cele patru mini proiecte, gardul perimetral, calea de acces de jur-împrejur, extinderea pistei, cât şi îmbunătățirea infrastructurii aeroportuare, terminalul și dotarea cu echipamente specifice pentru desfășurarea activității. Toate aceste proiecte, care însumează peste 400 de milioane de lei, s-au finalizat. Am reușit să identificăm o finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare și toate aceste proiecte s-au desfășurat pe această finanțare. 90% din aceste sume sunt fonduri europene nerambursabile, o parte sunt fonduri guvernamentale nerambursabile și, nu mai mult de 15 milioane de lei, bani de la Consiliul Județean. Cred că în perioada următoare, atractivitatea economică către zona noastră va crește imens datorită acestei infrastructuri”, a spus, printre altele, Călin Gal, care a adăugat că modernizării aeroportului i se adaugă și investiția privată de la terminalul cargo, care va prelua, din 15 iunie, partea de transport de mărfuri, urmând a se da în folosință calea de rulare care leagă Aeroportul de platforma terminalului de mărfuri.

Ionuț Boldan a spus că valoarea totală a contractului de finanțare a fost de aproape 235 de milioane de lei cu tot cu TVA, valoarea eligibilă de aproape 185 de milioane de lei, din care puțin peste 181 de milioane finanțarea nerambursabilă (echivalentă cu 98% din valoarea totală eligibilă).

„Având în vedere că abia în iunie 2023 am început execuția în teren a lucrărilor, am reușit să avem o rată de absorbție a fondurilor de peste 91%, dacă ne raportăm la alte aeroporturi care implementat proiecte de aceeași anvergură”, a spus managerul proiectului.

 

Spațiile de duty-free, goale deocamdată

Vechiul terminal al aeroportului, care va mai fi sediu administrativ una sau două luni, va intra în conservare, urmând apoi să fie deschis pentru operatorii economici, transport aerian, școală de zbor.

Nici spațiile de administrație publică nu sunt încă ocupate. Până se va instala noul operator economic și se vor licita noile spații de duty-free, gazdele promit să ofere ele apă și cafea.

Aeroportul are toalete, locuri de joacă pentru copii, cabine antifonate pentru discuții telefonice, saloane mama și copilul, saloane pentru pasagerii care călătoresc la clasa business, locuri speciale pentru fumat, automate pentru plata parcării, comandă taxi, prize și USB-uri pentru telefoane și laptopuri între banchetele sălilor de așteptare. 

Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o etapă semnificativă în evoluția și modernizarea infrastructurii lui. Echipat cu facilități moderne, acesta marchează debutul unei transformări majore pentru aeroport, având în vedere nevoile în continuă creștere ale pasagerilor.

Pasagerii de pe zborul Hisky de sâmbătă, către Hurghada, au fost primii care au pășit în noul terminal, fiind întâmpinați cu o atenție deosebită din partea personalului aeroportului. Aceștia au primit cadouri personalizate potrivite pentru o zi la plajă și au avut parte de gustări dulci pentru a-și începe călătoria într-un mod plăcut.

În cadrul proiectului „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr.1 al Aeroportului Oradea” suprafața terminalului a fost extinsă la 12.500 de metri pătrați, capacitatea de deservire a fost dublată, ajungând la 800 de pasageri pe oră, au fost introduse sisteme digitalizate pentru a facilita procesarea pasagerilor și a bagajelor lor, s-a implementat un sistem inteligent de management al clădirii și s-a extins platforma de parcare la 320 de locuri de parcare.