Deszăpezirea drumurilor în mai multe localităţi din judeţ lasă de dorit, spre nemulţumirea locuitorilor. În zilele următoare vor urma controale în trafic pentru verificarea echipării maşinilor pentru condiţiile de iarnă.

Prefectul Dumitru Țiplea în calitate de coordonator al Comandamentului Județean pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specific sezonului rece a convocat joi, 14 ianuarie, o ședință privind modul de efectuare a activităților de deszăpezire pe drumurile județene și naționale de pe raza județului Bihor.

La întâlnire au participat reprezentații Consiliului Județean Bihor, Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ), Serviciului Rutier din cadrul IPJ, precum și directorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj și Secției Drumuri Naționale Oradea.

În cadrul ședinței prefectul și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care au fost gestionate activitățile în acest interval, în special în zonele Leș, Tinca, Tileagd, Tilecuș, Aștileu, Popesti, Hidișel și Holod și a făcut un apel către cei prezenți să aplice măsurile necesare pentru deszăpezirea eficientă a drumurilor la nivelul întregului județ. În încheiere, prefectul Dumitru Țiplea a solicitat reprezentanților IPJ, dacă va fi cazul, să aplice amenzi companiilor responsabile cu deszăpezirea drumurilor, și, totodată, a solicitat demararea unor acțiuni de verificare în trafic a echipării autovehiculelor pentru condiții de iarnă.