Ieri, la Oradea, a avut loc prezentarea celui mai nou model de autobuz hibrid Mercedes-Benz Citaro Hybrid. Evenimentul a făcut parte dintr-un turneu organizat de Mercedes Benz România, în care autobuzul trece prin 17 oraşe din ţară, pentru a fi prezentat transportatorilor şi autorităţilor locale.

 

Noul autobuz Citaro Hybrid are două uși pentru accesul călătorilor, lungime totală de 12,1 metri şi asigură o capacitate totală de transport de 100 de pasageri. Interiorul oferă un spaţiu generos, iar scaunele şi barele de susţinere sunt optimizate ergonomic.

„Avantajul acestui autobuz este acela că recuperează energie, iar consumul de carburant este mult mai mic decât la autobuzele normale”, a afirmat Viorel Pop, directorul general OTL, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, adăugând că, în funcţie de modul de operare, se poate realiza o economie a consumului de combustibil cu până la 8,5%.

În funcţie de varianta de echipare, autobuzul este prevăzut cu instalaţie de climatizare performantă şi încălzitoare amplasate în pereţii laterali ai salonului dedicat pasagerilor. Acest model de autobuz este disponibil în mai multe variante de dimensiuni.

„ Acest autobuz are aproximativ 100 de locuri, din care 40 pe scaune și restul în picioare. Ca și preț se încadrează undeva între 350.000 euro și 380.000 de euro. Intenția OTL-ului este să achiziționeze o flotă de autobuze, momentan căutându-se sursele de finanțare, sperăm noi din fonduri europene. Cele mai avantajoase, care ar face cel mai bine față, sunt autobuzele hibrid, care sunt o combinație între electric și motorul diesel”, a mai spus directorul OTL.

În continuare, a luat cuvântul Bogdan Aldea, director vânzări autobuze și autocare Mercedes Benz România.

„În principal, motivul pentru care am pornit cu promovarea acestui produs este acela că el reprezintă varianta cea mai eficientă de a investi într-o mașină care reduce dioxidul de carbon. De ce? Pentru că oferă aceleași caracteristici tehnice bune ca și mașina diesel, însă la un preț de achiziție mai mic decât celelalte variante: electric și mașină pe gaz natural comprimat”, a precizat reprezentantul Mercedes Benz România.

Potrivit acestuia, noul autobuz Citaro Hybrid este un model care se clasifică ca mașină eligibilă pentru achizițiile pe fonduri europene și cu efortul cel mai mic.

„Efortul cel mai mic înseamnă prețul de achiziție mai mic față de celelalte variante, dar și costul de operare. Pentru că operatorul, după ce a făcut un efort să cumpere o astfel de mașină, zece sau 15 ani, trebuie s-o și aibă în circulație. Așadar, reprezintă eficiența maximă”, a conchis Bogdan Aldea.

Prezentarea autobuzului a inclus și un drive test pe străzile orașului Oradea.

Caravana de prezentare a noului autobuz Citaro Hybrid are loc în perioada 20 iulie - 14 august, Oradea fiind cel de-al 13-lea oraș din cele 17 din țară în care a oprit autobuzul, pentru a fi prezentat transportatorilor şi autorităților locale.