În ședința Consiliului Local de miercuri, 16 iunie, s-a aprobat studiul de prefezabilitate pentru construirea noului complex sportiv din strada Făgărașului. Valoarea totală a investiției, care cuprinde stadion, parcare, hotel și piațetă, este de aproximativ 83,3 milioane euro.

Anul trecut, în octombrie, Consiliul Local a aprobat un studiu de fezabilitate pentru construirea acestui complex sportiv, fiind rezolvată apoi și problema terenurilor din zonă în vederea depunerii SF-ului pentru finanțare la Compania Națională de Investiții (CNI). Primăria a câștigat litigiul cu firma Selina, iar acum terenurile sunt în proprietatea Municipiului Oradea și a statului român.

Primarul Florin Birta a detaliat pașii făcuți de administrația locală pentru demararea procedurii de finanțare a obiectivul de investiții „Lucrări de interes public local pentru construcții cu caracter educativ și sportiv și infrastructura aferentă acestora - Construire complex sportiv - Obiectivul 1 - str. Făgărașului nr. 2”: „săptămâna trecută am avut o discuție la Compania Națională de Investiții, în vederea demarării procedurii de finanțare a construirii acestui complex sportiv. Pentru că în Planul Urbanistic General al municipiului nu era trecut explicit în această zonă un complex sportiv, ci un centru multifuncțional, Primăria a realizat un Plan Urbanistic de Detaliu care este acum în consultare publică, urmând să fie aprobat. Pentru că procedura de avizare a unor astfel de investiții cu o valoare ridicată la CNI necesita inițial un studiu de prefezabilitate, apoi un studiu de fezabilitate, am convenit cu proiectanții să realizeze acest studiu de prefezabilitate. Totodată, pentru a nu avea probleme de adjudecare a lucrării în momentul în care se va da drumul la licitație, mai ales că prețul materialelor de construcție a crescut mult în ultimul timp, la acest studiu de prefezabilitate s-a actualizat și lista prețurilor, a devizului general, toate stabilite la nivelul actual”, a precizat primarul Florin Birta.

În ceea ce privește capacitatea stadionului, varianta I a studiului prevede un stadion pentru evenimente sportive de nivel mediu cu o capacitate 16.291 locuri, varianta II - un stadion pentru evenimente sportive de nivel înalt cu o capacitate 16.174 locuri, iar varianta III - un stadion pentru evenimente culturale și concerte cu 23.155 locuri.

Potrivit studiului de prefezabilitate, valoarea totală a investiției care cuprinde stadion, parcare, hotel și piațetă este de cca 83,3 milioane euro. Primarul Florin Birta a estimat că, dacă totul va merge bine, anul viitor ar putea începe construcția acestui stadion.