O afacere cu mult... bun gust
Acest început de săptămână s-a dovedit a fi de bun augur pentru cel mai nou local care şi-a deschis porţile în Oradea. Pizzeria "Spaier", situată vizavi de Colegiul Economic "Partenie Cosma", vine să îmbine specificul italienesc cu cel german, numele localului fiind dat de oraşul în care cele două patroane şi-au petrecut câţiva ani.
Într-un ambient boem, cei care vor veni aici vor putea petrece ore plăcute gustând din cele nouă sortimente de pizza, preparate după reţete originare din Italia. De asemenea, printre specialităţile casei, gazdele ne recomandă şi felurite soiuri de îngheţată şi preparate fast-food. Cele două patroane, Ileana Rus şi Mariana Ursuţa, şi-au împlinit un vis şi fac ceea ce şi-ar fi dorit cel mai mult: să fie propriele lor şefe. Totul a pornit de la dorinţa de a petrece cât mai mult timp cu familiile lor, şi după câţiva ani petrecuţi în străinătate au considerat că doar investind într-o afacere numai a lor îşi vor permite să ducă aici o viaţă normală şi fără lipsuri. "Vrem o viaţă decentă, ideea de a lucra pentru un patron care îţi oferă salariul minim pe economie nu ni s-a părut satisfăcătoare, alternativa fiind să ne deschidem propria afacere", ne-a precizat Ileana Rus. Chiar dacă mai multe luni s-au luptat cu hăţişurile birocraţiei româneşti, în final, cele două au avut satisfacţia ca investiţia lor să fie una apreciată de primii muşterii care şi-au făcut apariţia pe terasă încă de la deschidere. Mirosul plăcut de pizza, proaspăt scoasă din cuptor, i-a ademenit, încă de la intrare, pe mulţi dintre clienţi, făcându-i astfel să promită că vor reveni cu plăcere.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.