O iniţiativă încremenită la stadiul de proiect
În timp ce municipalitatea orădeană se pregăteşte să-i pedepsească pe proprietarii de imobile care nu-şi întreţin faţadele clădirilor situate în zona istorică a oraşului, promisiunile de reabilitare a clădirilor monument din Oradea asumate de Ilie Bolojan în urmă cu un an au rămas tot la stadiul de proiecte.
Reprezentanţii municipalităţii anunţau, în urmă cu 12 luni, că în fiecare an vor sprijini financiar reabilitarea a patru clădiri-monument istoric. Iniţiativa a fost bine primită de către proprietarii clădirilor, iar propaganda liberal-udemerisită dădeau ca sigure începerea lucrărilor în acest an. În cursul lunii septembrie 2008, primarul Oradiei anunţa că prima clădire monument ce se va bucura de atenţia municipalităţii va fi Sinagoga Neologă de pe strada Independenţei, precizând că în acel moment "se negociează un protocol" cu reprezentanţii Comunităţii Evreieşti, proprietarii monumentului. Aici urmau să se realizeze pe banii Primăriei lucrări de reparaţii la acoperiş şi de refacere a faţadei, în timp ce de interior urma să se ocupe Comunitatea Evreilor. După finalizarea lucrărilor, spaţiul urma să fie folosit drept galerie de artă şi sală de concerte, iar Comunitatea Evreilor, la sărbători, putând organiza aici slujbe religioase. Din păcate, în lunile care s-au scurs nu s-a mai făcut niciun pas în ce priveşte demararea proiectului de reabiliatre. Reprezentanţii Administraţiei Imobiliare Oradea ne-au precizat ieri că nici nu a fost semnat contractul de preluare în administrare a imobilului. Acest lucru nu poate fi considerat ca o realizare, din contră, este de blamat faptul că singura activitate a angajaţilor AIO, pe perioada unui an, s-a limitat doar la redactarea unui simplu act.
Pe lista monumentelor care la începutul anului au fost propuse pentru reabilitare se află şi Palatul Fuchsl, Casa Darvas - La Roche, respectiv Palatul Moskovits-Miksa. În ce priveşte aceste obiective, procedurile de preluare în administrare sunt şi mai întârziate. Astfel, un nou angajament al administraţiei Bolojan a fost dat uitării sau pur şi simplu a fost vorba de o altă campanie de imagine.
WWW.BRICIURI.RO - ARTICOLE BARBATESTI DE BARBIERIT,MODELAT SI ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE... BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.