Trei adolescente din Oradea sunt cercetate de poliţiştii bihoreni după ce au agresat o altă tânără, în vârstă de 16 ani, pe care au lovit-o cu pumnii şi picioarele. Autorităţile s-au autosesizat după ce pe un site de socializare au apărut imagini care surprind bătaia dintre fete. De asemenea, Inspectoratul Şcolar General a demarat o anchetă.

 

Filmuleţul în care se observă cum trei adolescente agresează o alta a apărut, luni seară, pe un site de socializare. În imagini se vede cum o tânără este pusă la pământ, victima fiind apoi lovită în mod repetat, cu pumnii şi picioarele, de alte adolescente. Imediat după apariţia filmuleţului au apărut primele reacţii ale internauţilor, care solicitau identificarea agresoarelor şi luarea unor măsuri împotriva lor.

Persoana care a postat filmulețul, Alexandra Ursachi spunea că l-a primit „în privat” și cerea internauților să îl redistribuie pentru a ajunge la autorități. „Viața copilului tău contează, de ce să fie bătut, să trăiască cu sechele, când putem face ceva. Vă rog din suflet, orice detaliu contează! Astăzi în Oradea, ținută la pământ și bătută cu picioarele de niște individe cu vârsta între 12-15 ani! Să le facem „vedete”, au ajuns să facă legea niște puștoaice, cu copiii altora. (...) Vrem dreptate pentru această domnișoară, să răspundă în fața legii. Nu trăim în junglă să facem legea cu pumnii și picioarele... mai ales din partea unor domnișoare, care trebuie să fie finuțe... În ce lume trăim, Educația unde naiba este, pentru ce mergeți la școală? Ne îndreptăm ușor ușor spre mediocritate, fetele visează a fi vedete de cartier, promovate prin prostie ș.a.m.d. Ne trezim și noi, ne unim forțele români?”, a scris Alexandra pe Facebook. Nu a trecut mult și autoritățile s-au sesizat, cerând detalii.

„Update: Bună ziua! Inspector Cosău Andreea din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - IPJ Bihor. Aș dori și vă rog, dacă puteți furniza, să ne ajutați cu mai multe informații legate de postarea de pe profilul dvs. Informații legate de identitatea persoanelor implicate în agresiune.” Ispectoratul Școlar Județean Bihor: „Bună seara. Claudiu Damian sunt, de la Inspectoratul Școlar. Am identificat persoanele implicate, urmând a fi luate toate măsurile legale care se impun în această situație”, a postat ulterior, pe aceeași rețea de socializare, Alexandra Ursachi. Culmea este că ieri, tânăra care a postat filmulețul a fost amenințată pe rețeaua de socializare: „dacă adun toți puștanii din Oradea, care m-au amenințat... nu fac un bărbat din ei”.

 

Dosare penale pentru agresiune

Luni seara, atât victima cât şi cele trei tinere care au bătut-o au fost identificate şi au ajuns la sediul Poliţiei municipiului Oradea, pentru declaraţii. „Luni, în jurul orei 19.00, poliţiştii Biroului Poliţiei de Proximitate - Poliţia Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor s-au autosesizat şi au demarat cercetările la scurt timp după ce, pe o reţea de socializare, a fost postat un filmuleţ care prezenta o adolescentă agresată de alte trei tinere. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de poximitate orădeni au identificat cu operativitate atât victima, o tânără de 16 ani, din municipiul Oradea, cât şi pe cele trei adolescente bănuite că ar fi agresat-o, toate de 16 ani, din Oradea”, a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Potrivit acesteia, „în cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Biroului Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a comis fapta şi a participaţiei fiecăreia dintre persoanele bănuite de comiterea sa”. Pentru că au 16 ani împliniţi, cele trei adolescente răspund penal de faptele lor, potrivit legii.

 

Scapă de exmatriculare!

La rândul lui și Inspectoratul Școlar s-a autosesizat. „Imediat după ce filmulețul a fost postat, împreună cu conducerea școlii am identificat elevele. Sunt înmatriculate la Colegiul Național Mihai Viteazul în clasa a IX-a. La această oră (n.r. luni în jurul orei 12.00) s-a întrunit Consiliul Clasei cu câte un părinte și un elev delegat. Analizează abaterile și vor propune dirigintelui sancțiunile disciplinare prevăzute în statutul elevului. Acestea pot fi: observație individuală, mustrare scrisă, retragere temporară sau definitivă a bursei, mutare disciplinară într-o clasă paralelă, preaviz de exmatriculare sau exmatriculare. În cazul lor, pentru că vorbim de eleve de clasa a IX-a, exmatricularea nu se aplică în învățământul obligatoriu. Sancțiunile vor fi însoțite de scăderea notei la purtare. Vom viziona și imaginile de pe camerele de înregistrare din școală ca să vedem dacă incidentul s-a petrecut în timpul orelor. Nu am mai avut astfel de cazuri în județul Bihor”, a spus, pentru Crișana, Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.   

Ieri, după ce știrea a devenit virală, Consiliul Județean al Elevilor Bihor a trimis un comunicat de presă în care a solicitat autorităților să să aplice măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare, de natură civilă sau penală, pentru faptele săvârşite. Sunt convins că acest caz nu este izolat şi că astfel de răfuieli şi bătăi se petrec mult mai des, mai ales în zonele în care educaţia este precară. Dezamăgitor este şi faptul că pentru a conştientiza o problemă reală a societăţii noastre trebuie să aibă loc, prima dată, astfel de evenimente”, a susținut Titus Maghiar, președintele Consiliul Județean al Elevilor Bihor.