O zi de „aur” pentru o generație de aur - Întâlnire după o jumătate de secol
Joi, 24 august, a avut loc întâlnirea absolvenților promoției 1967 a Liceului Teoretic Mixt Vașcău, a celor două clase terminale, reală și umană, iar din cei 67 de absolvenți au fost prezenți 30. Atunci directorul liceului vășcăuan a fost prof. Moise Micula.
Mircea Bursașiu, inițiatorul evenimentului
Clădirea fostului liceu în care a absolvit generația 1967 poartă acum denumirea de Școala Gimnazială „Nicolae Bogdan”, iar prof. Liliana Laza, directoarea instituției de învățământ, s-a dovedit o gazdă deosebit de ospitalieră. La împlinirea a 50 de ani de la absolvirea liceului, preotul vășcăuan Mircea Bursașiu a fost principalul organizator al acestui deosebit eveniment din viața foștilor colegi. Chiar dacă pe parcursul anilor au mai avut loc câteva întâlniri, de această dată fiind una jubiliară, au răspuns prezent câțiva foști absolvenți care nu au mai participat niciodată la vreo întâlnire. Cu mult înainte de ora stabilită, 11.30, Mircea Bursașiu a și pășit în curtea școlii „înarmat” cu buchete de flori pentru foștii profesori, dar și pentru fostele colege. Emoțiile au fost vizibile pe fețele foștilor absolvenți, acum majoritatea bunici, dintre care trei străbunici, iar nesiguranța de a-și recunoaște foștii colegi și prieteni s-a văzut la strângerea de mâini și în timpul îmbrățișărilor în care cuvântul de ordine a fost „normal că am fost colegi, dacă suntem aici, dar spune-mi numele să te descopăr mult mai repede, deoarece cu siguranță și tu ai aceeași nedumerire”.
Catalogul a fost „strigat” în comun
După ce au făcut un tur al școlii, fiind impresionați de modernizările făcute, sunetul clopoțelului i-a găsit pe toți în sala CDI, iar prezența a fost făcută în comun de fosta lor colegă Adriana (Dida) Sabău, deoarece ambii diriginți au trecut mai repede la cele veșnice. Au răspuns prezent următorii absolvenți: Doina (Petriș) Birta, Nicolae Bortiș, Nicolae Mateuț, Iosif Mateuță, Mircea Mateuță, Viorica (Gutiu) Miara, Magdalena (Socoșan) Monea, Viorica (Buglea) Moș, Maria (Mermeze) Oaie, Elena (Ienciu) Oancea, Vasile Oprea, Adriana (Dida) Sabău, Iustin Stoița, Ioan Țigan, de la secția reală, și Moise Bocșe, Doina Bogdan, Mircea Bursașiu, Livia Doina Ciocan, Viorel Codreanu, Dorel Frai, Iuliana (Codău) Laslău, Maria (Caraman) Matica, Sabin Moș, Iuliana (Plisco) Oprea, Elena (Turzo) Pătruț, Iuliana (Iova) Pele, Cornel Popa, Eleonora (Luca) Popa, Mihai Rengle, Ioan Rus, de la secția umană. Ora de dirigenție a durat de fapt două ore și jumătate pe parcursul cărora s-au depănat atât aminitiri cu cele mai mari realizări din anii de liceu, cât și cele mai hazlii, care au mai fost ținute minte după o asemenea perioadă de timp, dar și din realizările personale și din viața de familie a fiecăruia. Pe lângă directorul liceului din aceea vreme, prof. Moise Micula, au ținut să fie prezenți și profesorii Doina Micula, Victoria Zdrîncă, Catița Mara, Petru Vesa, Moise Morar, Dan Gheorghe, Gabor Szime, care s-au raliat elevilor depănând și ei cele mai importante evenimente din viața lor.
Momente solemne dedicate celor dispăruți prematur
Chiar dacă după citirea catalogului s-a ținut un moment de reculegere pentru cei 11 profesori și 15 elevi (8 de la reală și 7 de la umană) plecați mult mai devreme la cele veșnice, la biserica din localitate atât profesorii, cât și absolvenții prezenți au trăit câteva clipe deosebit de emoționante. Astfel, doi dintre foștii lor colegi, Mircea Bursașiu și Mihai Rengle, în calitate de preoți, au ținut o rugăciune de mulțumire pentru anii de viață trăiți și pentru 50 de ani de la absolvirea liceului, după care s-a ținut un parastas pentru colegii și profesorii decedați.
O zi de „aur” pentru o generație de aur
A fost practic o zi de „aur” pentru o adevărată generație de aur, deoarece a fost ultima generație de liceu cu absolvenți a 11 clase, dar prima generație absolventă a Liceului Teoretic Mixt Vașcău, care, din păcate, și-a încheiat activitatea în anul 1977. La invitația lui Mircea Bursașiu, toți cei prezenți au petrecut, împreună cu soțiile sau soții, la restaurantul „La Oșanu” din localitate, unde formația „Săndel de la Beiuș”, compusă din Sandu Sferle, Minodor Bala, Cristi Boruț, Remus „Special” Negrea, au fost garanția unei zile reușite. Sufletul acestei zile extraordinare, Mircea Bursașiu, împreună cu „diriginta” de conjunctură Adriana (Dida) Sabău au anunțat că viitoarea întâlnire va avea loc pe data de 30 august 2018, la care ropotele de aplauze au confirmat încă de pe acum... o prezență sigură!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.