Un bărbat de 33 de ani a fost salvat de pompieri dintr-un puț adânc de 15 metri. Victima a fost scoasă din fântână și a fost transportată la spital cu policontuzii.

Echipajele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au fost solicitate, luni, prin Sistemul Unic 112, să intervină în municipiul Oradea, pentru salvarea unui bărbat, în vârstă de 33 de ani, căzut într-o fântână. Apelul, care sesiza că o persoană căzuse într-un puț de pe strada Cântărețului din Oradea, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 12.45, moment în care, pentru salvarea victimei, au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea și echipajul de terapie intensivă al SMURD Oradea. Ajunse rapid la fața locului, forțele de intervenție au constatat că bărbatul se afla într-o fântână secată, adâncă de aproximativ 15 metri. Utilizând scara culisabilă, unul dintre pompieri a coborât în fântână, asigurând victima, care era conștientă și cooperantă, pentru acțiunea de evacuare, după care, cu ajutorul   centurilor de siguranță, corzilor de salvare și a altor accesorii specifice, aceasta a fost scoasă la suprafață. După efectuarea evaluării de specialitate și  acordarea îngrijirilor medicale necesare, bărbatul, care prezenta policontuzii,   a fost transportat de echipajul SMURD la Unitatea de Primire Urgențe.