Una dintre cele mai importante investiții în materie de transporturi din Oradea, centru de transport intermodal, a intrat în linie dreaptă. Consilierii locali au aprobat, joi, noii indicatori tehnico-economici actualizați la faza de proiect tehnic.

După ce anul trecut s-a aprobat studiul de fezabilitate, Consiliul Local a aprobat în ședința de joi noii indicatori tehnico-economici actualizați la faza de proiect tehnic (PT) pentru „Dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transportul rutier și feroviar în zona Gării C.F.R din Episcopia Bihor”.

Obiectivul general al proiectului constă în promovarea transportului intermodal din municipiul Oradea și județul Bihor și construirea unui centru de transport intermodal de marfă situat pe Șoseaua Borșului, cu acces feroviar la Gara CFR Episcopia Bihor. „Prin proiectul pe fonduri europene avem rezervați cca 10 milioane de euro pentru construirea acestui terminal intermodal. Aici, în zona fostului sediu al Vămii Oradea și a actualului sediu ANAF, încap, conform proiectului inițial, 6 linii de tren pentru acest terminal. Prin actualizarea prețurilor și prin propunerea noilor indicatori tehnico-economici, propunem azi construirea a două din cele 6 linii pentru terminalul intermodal, dar și realizarea legăturii la sistemul național de căi ferate”, a precizat primarul Florin Birta.

Valoarea totală a proiectului pentru cele două linii de tren se ridică la cca 14,8 milioane de euro, din care 10 milioane vor fi finanțate din fonduri europene, iar 4,8 milioane de euro vor fi contribuția municipiului Oradea la acest proiect.

Primarul Florin Birta a explicat importanța și implicațiile pe care le va avea acest terminal intermodal: „Având în vedere că în scurt timp va începe construcția și la terminalul cargo de la Aeroportul Oradea, sperăm ca în cursul acestui an să începem și construcția terminalului intermodal, astfel încât Oradea să devină un hub de legătură între transportatorii de mărfuri atât pe cale feroviară, rutieră, cât și aeriană. E foarte important că acest terminal e situat în apropierea drumului de legătură dintre centura orașului și autostrada Transilvania, fiind conectat practic la rețeaua rutieră europeană de autostrăzi. Totodată, terminalul va fi foarte bine conectat în viitor la sistemul de cale ferată, având în vedere proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Oradea și Cluj-Napoca.”

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 14,8 milioane de lei, cu tot cu TVA, iar durata de realizare este de 24 de luni. Finanțarea se va face prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

„Cred că acest terminal va fi un plus pentru noi, mai ales în ce privește extinderea și dezvoltarea parcurilor industriale. Ca să se înțeleagă anvergura acestui proiect, doresc să vă spun că doar lucrările de racord la linia CFR costă undeva la peste un milion de euro”, a încheiat primarul Florin Birta.