O orădeancă a solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” după ce atât ea, cât şi fiica ei s-au simţit rău în urma unei deratizări efectuate în bloc. În urma măsurătorilor cu aparatura din dotarea autospecialei CBRN nu s-a constatat prezența unor substanțe periculoase în aer.

Femeia a sunat la 112 ieri dimineaţă, în jurul orei 09.05, solicitând intervenția echipajelor specializate pentru efectuarea unor măsurători într-un bloc de locuințe situat pe strada Piața Nucetului din municipiul Oradea, precizând faptul că atât ea, cât și fiica sa acuzaseră stări de rău dimineața și în ziua precedentă, în urma unei deratizări efectuate în bloc.
„La adresa indicată au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu două autospeciale de intervenție, din care una de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN), precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a informat cu operativitate instituțiile cu atribuții și funcții de sprijin în gestionarea acestor tipuri de situații de urgență, ca atare, la fața locului deplasându-se și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Bihor, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Gărzii de Mediu, Agenției pentru Protecția Mediului, Inspectoratului de Poliție Județean și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean”, a declarat mr. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. Potrivit acesteia, pompierii militari au balizat zona, au verificat fiecare apartament al blocului pentru salvarea eventualelor victime intoxicate și au procedat la efectuarea măsurătorilor cu aparatura din dotarea autospecialei CBRN, cercetări în urma cărora nu s-a constatat prezența unor substanțe periculoase în aer. Echipajul SAJ a asistat-o medical pe femeie și pe fiica acesteia, cele două rămânând la domiciliu în urma refuzului mamei de a fi transportate la spital pentru supraveghere și investigații suplimentare. Deși nu s-a impus evacuarea locatarilor, pentru înlăturarea oricărui pericol, pompierii militari au ventilat casa scării și apartamentele, întrucât, pe timpul verificărilor la fața locului, s-a constatat că în apartamentul vecin cu cel al apelantei numărului unic 112 se efectuase o deratizare, cu o zi înainte, aspect confirmat și de locatari ai imobilului.