Organizat anual între Revfülöp şi Balatonboglar, concurs de înot pe lacul Balaton
Vadu Crişului are o relaţie deosebită cu comuna Révfülöp (Ungaria), de lângă lacul Balaton. Anual, delegaţiile celor două localităţi se vizitează reciproc. Sâmbătă dimineaţă, cei din Vadu Crişului au avut ocazia să vadă concursul de înot organizat anual între Revfülöp şi Balatonboglar, traseul cel mai scurt de a traversa lacul.
După cele două amânări, din cauza vremii neprienice, sâmbătă, 9 august, la ora 7.00, lacul Balaton și-a arătat cea mai frumoasă față și a răsplătit răbdarea și perseverența participanților cu o experiență de neuitat.
A 43-a ediție a probei de înot Lidl-Balaton s-a desfăşurat cu peste zece mii de participanți. Aceştia au parcurs fie distanța completă de 5,2 kilometri, fie semidistanța de 2,6 kilometri pe vreme însorită, pe o temperatură de 24 de grade, apă lină ca oglinda, existând și posibilitatea de a traversa cursa cu SUP-uri. După înscrieri şi primirea ceasurilor de cronometrare, participanţii „curgeau” în valuri spre locul de pornire şi apoi spre malul celalalt al lacului. Organizarea concursului a fost una deosebită, cu sprijinul armatei, cu vapoare care făceau coloană de „pază”de-a lungul traseului, cu ambarcaţiuni de ajutor medical, cu participanţi nu doar din Ungaria, ci şi din alte ţări, inclusiv din România.
Cel mai în vârstă înotător masculin care a terminat proba clasică a avut 84 de ani, iar cea mai în vârstă înotătoare a avut 79 de ani. Semidistanța a fost finalizată și de o femeie în vârstă de 83 de ani și un bărbat în vârstă de 81 de ani, în timp ce cei mai în vârstă dintre înotătorii de SUP au fost un bărbat în vârstă de 79 de ani și o femeie în vârstă de 71 de ani.
Câștigătorul probei tradiționale, adică a înotului fără ajutor, pe întreaga distanță a fost Imre Barabás din echipa de înot în ape deschise a Ungariei, care câștigase deja proba de înot de la Balaton în 2022, terminând de data aceasta în 1 oră, 2 minute și 49 de secunde.
Cel mai rapid a fost scafandrul Bence Lengyeltóti, membru al echipei de sărituri, care a traversat de la Révfülöp la Balatonboglár în 1 oră, 1 minut și 3 secunde.
A fost o mare mândrie să vedem atâtea fețe zâmbitoare la linia de sosire, această zi a depășit toate așteptările. De ce? Pentru că parcurgerea distanţei în apă echivalează cu alergarea la maraton, necesitând pregătire, ambiţie, efort. În general, persoanele cu o pregătire medie parcurgeau traseul în 2-3 ore de înot!
Având în vedere numărul de participanţi, taxa de participare şi banii „lăsaţi” de concurenţi în zonă (pentru cazare, mâncare etc.) la o asemenea manifestare, poate cineva se va gândi şi la noi la un concurs gen travesare lac acumulare Lugaşu de Jos sau Tileagd. Pentru că nu e vorba doar de bani, ci de zile de pregătire, mişcare, sănătate pentru cei care participă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.