Au mai rămas câteva zile până la sfărșitul lui 2023 și până la data la care vă puteți nominaliza profesorul favorit. Zece profesori și antrenori vor primi și în acest an Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și 8.000 de lei.

Premiul Mentor pentru excelență în educație se organizează de 14 ani din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.

Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura valorilor realizate.

„Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație. Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup”, se afirmă în comunicatul organizatorilor.

Nominalizările pot fi depuse până la sfârșitul anului, inclusiv în 31 decembrie 2023, Gala Premiilor Mentor urmând a se organiza în primăvara anului viitor la sala Amfiteatru a Teatrului Național București.

Laureații Premiului Mentor din Bihor în anii trecuți au fost: Ilie Rus, profesor de fizică (2022), Ionel Cordovan, profesor de limbă romani (2021), Jámbor Fekete Erzsébet, profesor de pian (2020), Ciubotariu Éva, profesor de chimie (2018), Elvira Groza, profesor de filosofie (2016), Anița Luncan, profesor de chimie (2015) și Rend Erzsébet, profesor de fizică (2011).

Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate, fondurile fiind asigurate de Compania MOL România.

Mai multe informații despre eveniment, formularele de nominalizare și de înscriere se găsesc pe site-ul pentrucomunitate.ro la secțiunea mentor.