Consiliul Judeţean Bihor a prezentat stadiul lucrărilor la parcurile de specializare inteligentă din Marghita, Aleșd şi Beiuș. Lucrările la cel de-al patrulea parc, cel din Ștei, au fost finalizate în decembrie 2024. Investiţiile sunt realizate în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Locală Oradea și primăriile din cele patru localităţi.

 

CJ Bihor a anunţat că cele mai avansate sunt lucrările de la Parcul din Marghita, unde stadiul de realizare fiind de 65%. Parcul se întinde pe 11,49 hectare și este situat în partea de sud-vest a municipiului, la ieșirea spre satul Petreu, pe partea stângă a DN19B. Accesul se face din strada Ion Luca Caragiale, apoi strada Bujorului și strada Gării.

„În prezent, se amenajează intersecția cu DN19, inclusiv benzile de accelerare și decelerare. Ulterior, vor începe lucrările pentru pasajul de trecere la nivel de cale ferată, urmate de instalarea stației de reglare de sector, care controlează presiunea gazului în rețea și introducerea rețelei de gaze naturale”, precizează administraţia judeţeană. Executantul este o asociere de cinci firme: Leko Construct, Inteco Holdin, Electro Excel Green Consulting, Rono Aqua și Caloria. Valoarea contractului este de 21.753.095,89 lei, fără TVA.

Cu o suprafață de 8,65 de hectare, Parcul din Aleșd este amplasat în partea de vest a orașului, cu acces dinspre Lugașu de Jos, pe DN1/E60.

„Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 55%. Se montează borduri pe marginea carosabilului și se amenajează intersecția cu DN1/E60. În etapa următoare se va efectua conexiunea la rețelele de apă și canalizare și montarea bordurilor pe trotuare. Valoarea contractului este de 13.609.082,34 lei, cu TVA inclus. Lucrările sunt executate de firma Dumexim”, menţionează CJ Bihor.

Parcul din Beiuș are o suprafață de 17,51 de hectare și este situat la intrarea în oraș dinspre Oradea, pe partea stângă a Drumului European E79 (DN76). Accesul se va realiza din Centura Beiuș. Aici, lucrările sunt realizate în proporție de 25%.

„Terenul a fost pregătit prin îndepărtarea vegetației și curățarea suprafeței, urmată de marcarea și delimitarea amplasamentului. Ulterior, s-au efectuat lucrări de decopertare a drumului și a fost așternut stratul de balast. În paralel, se lucrează la instalarea rețelelor de apă și canalizare, precum și la drumul de acces în parc”, precizează CJ Bihor. Lucrările sunt realizate tot de firma Dumexim, valoarea contractului de proiectare şi execuţie fiind de 27.274.953,77 lei (TVA inclus).

În ceea ce priveşte Parcul din Ștei, acesta a fost finalizat în decembrie 2024. Terenul are o suprafață de 13,6 hectare și este poziționat cu acces direct la DN 75. Lucrările au fost realizate de asocierea de firme Precon Transilvania (lider) și Citadina 98. Valoarea contractului a fost de 17.900.370,36 lei, fără TVA.

Finanțarea dezvoltării parcurilor este asigurată în proporție de 60% din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, iar 40% din bugetul Consiliul Județean Bihor.