De aproape 25 de ani, părintele Dan Lele trece pragul redacției noastre, înainte de Bobotează, pentru a ne sfinți birourile, fiind primit, cu mare bucurie, de către colectivul redacțional.

 

A devenit o tradiţie ca, în preajma Bobotezei, preotul Dan Lele să ne facă o bucurie, sfinţindu-ne redacţia. S-a întâmplat şi ieri, când preotul a sfinţit toate birourile, iar domnişoarelor reporteriţe le-a oferit câte un fir de busuioc și o iconiță cu Maica Domnului. „În această perioadă, credincioşii aşteaptă, cu mult drag, să le fie sfinţită casa, dar şi trupul, pentru a fi feriţi de necazuri, boli, suferinţe, pentru depărtarea duhurilor rele”, a explicat părintele Dan Lele, care a venit să ne binecuvânteze birourile însoţit de Bogdan Florin, un tânăr student din Oradea. La intrare în redacție, Bogdan a cântat Troparul Bobotezei, iar părintele, cu buchetul de busuioc în mână, înmuiat în vasul cu agheasmă, a stropit birourile cu apă sfinţită. Apoi, membrii redacţiei s-au închinat, pe rând, şi au sărutat crucea din mâna preotului, care i-a aghezmuit, stropindu-i cu buchetul de busuioc. Preotul le-a oferit, apoi, domnișoarelor ziariste câte o iconiță cu Maica Domnului, dar și câte un fir de busuioc pe care, după ce vor ține post negru întreaga zi, în Ajunul Bobotezei, noaptea, îl vor pune sub pernă, pentru a-şi visa ursitul. Preotul merge în fiecare an, în preajma Bobotezei, să sfinţească instituţiile publice din Oradea. Funcţionarii publici îl primesc cu drag, fiind bucuroşi că le sfinţeşte birourile, mai ales că la serviciu îşi petrec cea mai mare parte din timp. „În perioada 3-5 ianuarie, sfințim birourile oamenilor, pentru că la serviciu oamenii își petrec cea mai mare parte din timp. Oamenii sunt încântaţi de venirea noastră şi ne primesc, cu mare bucurie, de fiecare dată”, ne-a mărturisit părintele Dan Lele. Preotul a mai spus că nu este întâmplătoare folosirea apei în actul de binecuvântare şi sfinţire a caselor şi birourilor, deoarece apa, ca element fundamental al creaţiei, este asociată (pe lângă curăţirea corpului uman şi a diferitelor lucruri materiale) şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a păcatelor şi de renaştere la o nouă viaţă. „Aducem harul și binecuvântarea lui Dumnezeu prin stropirea cu apă sfințită a locurilor de muncă, acolo unde oamenii își desfășoară cel mai mult timp din viața lor, pentru ca Bunul Dumnezeu să-i scape de necazuri și boli și să fie un an binecuvântat cu împliniri pentru fiecare”, a conchis preotul.