La Căminul Cultural din Băile 1 Mai, duminică, 3 decembrie, de la ora 17.00, va avea loc un concert de colinde și cântece patriotice.

Parohia greco-catolică „Nașterea Maicii Domnului” din Haieu - Băile 1 Mai, în colaborare cu Episcopia Română Unită Greco-Catolică de Oradea și Primăria Comunei Sânmartin, vă invită să luați parte duminică, 3 decembrie, de la ora 17.00, la un concert de colinde și cântece patriotice. Vor evolua interpreți cunoscuți la nivel național, precum: Veta Biriș, alături de grupul instrumental „Dor”, condus de Alin Joldiș, doamna Mariana Anghel și fiica acesteia, Adriana Anghel, precum și artistul bihorean Remus Bondar. 

Evenimentul se va desfășura la Căminul Cultural din Băile „1 Mai”, din imediata apropiere a parohiei greco-catolice din stațiune, iar intrarea este liberă.

La final, toți cei prezenți se vor putea întâlni personal cu interpreții și se vor bucura de o surpriză culinară.