Peste 100 de participanți, cadre universitare, cercetători, experți și doctoranzi, provenind din 16 țări, au participat, în perioada 10-11 iunie, la Conferința Internațională „Identitate, Securitate și Incluziune în Regiunile de Frontieră din Europa de Sud-Est”.

Evenimentul a reunit la Oradea peste 100 de participanți, cadre universitare, cercetători, experți și doctoranzi din 16 țări: România, Ungaria, Serbia, Ucraina, Republica Moldova, Belgia, Elveția, Austria, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Albania, Kosovo, SUA, Maroc și Nigeria.

Programul științific a debutat miercuri, 10 iunie, cu o Sesiune Plenară găzduită la Muzeul Țării Crișurilor, în cadrul căreia au fost prezentate structura și obiectivele proiectului EuroINCLUS, precum și arhitectura Centrului de Excelență. Cu acest prilej, a fost introdusă revista academică „Inclusivity”, publicație open access dedicată temelor de identitate, integrare, diversitate, incluziune și studii europene. Prin profilul său interdisciplinar și prin deschiderea către contribuții teoretice, comparative și empirice, revista consolidează rolul proiectului în promovarea dialogului științific privind dinamica identitară și procesele de incluziune în spațiul european, fiind publicată de două ori pe an cu sprijinul Centrului EuroINCLUS și al Editurii Universității din Oradea. Conferința, intitulată „Identity, Security and Inclusivity in Border Areas of South East Europe”, a inclus patru paneluri tematice desfășurate în paralel la Universitatea din Oradea, reunind peste 80 de prezentări. Comunicările au abordat teme, precum: identitatea și coeziunea societală în spațiile de frontieră, securitatea europeană și procesele de extindere, migrația și protecția minorităților, cooperarea transfrontalieră și dezvoltarea regională, reziliența democratică, guvernanța în contextul transformărilor geopolitice, precum și modele socio-economice emergente în regiunile de frontieră.

Evenimentul a fost organizat de Universitatea din Oradea, prin Centrul de Cercetare EuroINCLUS – Centru de Excelență Jean Monnet, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării și Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene.