Pasajul subteran de la intersecţia străzilor Oneștilor şi Vladimirescu - Finanțarea este asigurată
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că joi, 27 iunie, a fost semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru proiectul „Implementare soluții de creștere a siguranței traficului pe rețeaua de drumuri județene din județul Bihor”.
În cadrul acestui proiect se va realiza un pasaj subteran, în Oradea, la intersecția străzilor Oneștilor cu Tudor Vladimirescu și, în plus, se vor amenaja 144 de treceri de pietoni, pe drumurile județene, cu semnalizare inteligentă.
Valoarea totală a contractului semnat joi se ridică la 91.933.101,47 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 72.967.822,06 lei.
La începutul lunii august 2023, Consiliul Județean Bihor a votat preluarea străzii Oneștilor în administrare și clasificarea ca drum județean, astfel încât să poată să depună proiectul cu fonduri europene. Acesta a fost clasificat ca DJ 797H. Pasajul ar urma să aibă, cu tot cu rampe de acces, o lungime de 191 metri (41,8 metri pasajul propriu-zis). Gabaritul de trecere al acestuia va fi de 4,5 metri. Consiliul Județean Bihor a lansat procedura de licitație pentru executarea lucrărilor în luna ianuarie 2024. În prezent, se desfășoară procedura de evaluare a ofertelor depuse.
„Cea de-a doua componentă a proiectului prevede amenajarea a 144 de treceri de pietoni în interiorul localităților străbătute de drumuri județene din județul Bihor. Trecerile vor fi iluminate cu led și vor avea un „sistem inteligent”, în sensul în care, la apropierea unui pieton de trecere, intensitatea luminii se va accentua. Prin realizarea acestor proiecte se va reduce, pe de o parte, conflictul în trafic (în cazul pasajului subteran) și, pe de altă parte, se vor reduce accidentele rutiere în care sunt implicați pietonii, prin creșterea siguranței traversării drumurilor județene”, menţionează CJ Bihor.
Proiectul „Implementare soluții de creștere a siguranței traficului pe rețeaua de drumuri județene din Județul Bihor” a fost depus în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.