Pe DN19 - Radare în cascadă
Aproape 150 de sancțiuni au fost aplicate în doar câteva ore, în județul Bihor, în cadrul unei acțiuni rutiere în oglindă, cu radare în cascadă, derulată de polițiștii bihoreni, în paralel cu cei sătmăreni.
Joi, 12 septembrie, în intervalul orar 07.00 - 20.00, pe sectorul de drum D.N.19, care tranzitează județul Bihor, între localitățile Oradea și Valea lui Mihai, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au acționat în paralel cu polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare, pentru combaterea excesului de viteză sau a vitezei neadaptate la condițiile de drum, dar și a altor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunii, au fost angrenați 23 de polițiști de la Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene, de la Biroul Rutier Marghita, polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul circumscripției judiciare Marghita, fiind utilizate nouă aparate radar, dispuse în cascadă.
Dintre cele 149 de sancțiuni, cu amenzi în valoare de 61.075 de lei, aplicate în cadrul acțiunii rutiere, pe DN19, majoritatea, respectiv 108 sancțiuni, au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, opt pentru depășiri neregulamentare, iar 33 pentru alte abateri săvârșite în trafic.
De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii bihoreni au reţinut 11 permise de conducere, dintre care trei pentru depășirea limitelor legale de viteză și opt pentru depășiri neregulamentare.
De asemenea, au fost oprite din a circula două autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Depășiri neregulamentare, sancționate de polițiști
Tot în cadrul acțiunii, la ora 12.12, polițiștii Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism pe DN19, în localitatea Biharia, județul Bihor, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară.
De asemenea, la ora 7.50, polițiștii Biroul Rutier Marghita au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din localitatea Sălacea, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism pe DN19, în localitatea Tarcea, județul Bihor, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, încălcând marcajul simplu continuu.
Conducătorii auto care au depăşit neregulamentar au fost sancţionați contravenţional cu șase puncte amendă, cu amendă în valoare de 990 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 60 de zile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.