Pe fațada Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea, zilele acestea, a fost montat blazonul episcopului Patachich Ádám, cel care, în 1776, a construit impozanta clădire.

Dimensiunea blazonului este de 3/3 metri, înălțime și lățime, fiind turnat din ciment român (piatră artificială). Blazonul este alcătuit din 51 de bucăți turnate, care au fost fixate prin tije filetate și ancorate.

„În vederea reconstituirii blazonului distrus al Palatului Episcopal, am folosit fotografii de epocă și alte reprezentări existente ale blazonului Patachich, în primul rând, cele care apar pe tipăriturile oficiale emise în perioada slujirii sale la Oradea. Era important ca acest blazon să fie din nou amplasat pe clădire, pentru că ține de frumusețea și de stilul imobilului. Ne-am gândit că este important să redăm, în întregime, liniile și trăsăturile acestei clădiri, o clădire istorică, construită 1776”, declara, nu demult, într-o conferință de presă, episcopul romano-catolic de Oradea, PS László Böcskei.

Blazonul vine să completeze decorațiunea originală a clădirii și este opera artistului orădean Fekete Tiberiu.

Conform tradițiilor epocii, frontispiciul palatului episcopal romano-catolic din Oradea, construit între anii 1762-1776, a fost decorat cu un basorelief reprezentând blazonul episcopal al ctitorului, Adam Patachich. Acest blazon a fost așezat odată cu terminarea lucrărilor de finisare exterioară, în timpanul care coronează rezalitul central al fațadei principale, și a existat aici până în anul 1968, când autoritățile locale comuniste, care au decis mutarea muzeului județean în clădirea palatului au dat ordin pentru doborârea și distrugerea acestui element organic al monumentului.