Pe lângă creșterea taxelor, a impozitelor și a prețului la încălzire, primarul Ilie Bolojan a mai făcut un anunț bombă, într-o conferință de presă, susținută la finele anului trecut: executivul va umbla la subvenţia acordată OTL SA şi ia în calcul inclusiv anularea gratuităţii pentru vârstnici.

 

Anunțul a fost făcut anul trecut, în ziua dezbaterii locale a fiscalităţii pe anul 2018, când primarul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă alături de directorul economic Eduard Florea. Vestea a căzut ca un trăznet peste pensionarii din Oradea, care circulă, zilnic, cu mijloacele de transport în comun.

„Dacă și această gratuitate ne va fi anulată, practic, ne taie picioarele! Nu-i de ajuns că au eliminat gratuitatea la Ștrandul Ioșia? 7 lei biletul, pe zi, este prea mult, având în vedere pensiile mizerabile pe care avem!”, se plângeau doi pensionari, zilele trecute, în timpul unei călătorii cu autobuzul 14, pe traseul UAMT - Cimitirul Municipal.

Contactați telefonic, reprezentanții mass-media din cadrul Primăriei Oradea nu au știut să ne ofere un răspuns cu privire la acest subiect, sfătuindu-ne să luăm legătura cu conducerea OTL.

„Este un subiect care se vehiculează de cel puțin doi ani, însă, concret, la nivel de instituție, nu s-a discutat nimic”, ne-a declarat Carmen Tocuț, purtătorul de cuvânt al societății.

„Deocamdată, nouă nu ni s-a comunicat cum că ar vrea cineva să taie aceste gratuități pentru pensionari privind transportul în comun. La noi, în acest moment, nu există asemenea propuneri”, ne-a spus și Viorel Pop, directorul OTL, menționând că, în prezent, aproximativ 28.000 de pensionari orădeni beneficiază de transport gratuit.

Chiar și așa, pensionarii sunt obligaţi să-şi valideze abonamentele la fiecare urcare în mijlocul de transport, ba chiar sunt amendaţi dacă nu o fac, la fel ca orice călător, iar asta întrucât conducerea OTL trebuie să aibă o imagine clară asupra numărului de călători care utilizează un vehicul pentru a-și stabili graficele.

Potrivit informațiilor postate pe site-ul societății de transport, sunt scutiţi de plata taxelor de călătorie următoarele categorii de persoane: copiii cu vârsta de până la 6 ani, veteranii de război, eroii şi urmaşii celor răniţi sau decedaţi în revoluţia din decembrie 1989 - pe baza legitimaţiei speciale și toate categoriile de pensionari cu domiciliul stabil în Oradea.

„Călătorii găsiți fără titluri de transport valabile sau necorespunzătoare mijlocului de transport, precum şi cei care folosesc mijloacele de transport în comun în mod neadecvat regulilor de circulaţie, vor fi sancţionaţi conform Hot.nr. 706/31.08.2009 al Consiliului Local al Municipiului Oradea”, se mai menționează pe site-ul societății.