Primăria Suplacu de Barcău a fost sancționată de către Garda de Mediu Bihor cu 20.000 de lei amendă pentru depozitare ilegală și incendiere de deșeuri.

Luni, în urma unui control făcut pe raza comunei Suplacu de Barcău, comisarii au depistat o groapă clandestină de gunoi, întinsă pe o suprafaţă de circa 2.000 mp. În ziua respectivă, inspectorii s-au rezumat să fotografieze deşeurile de toate felurile care zăceau pe teren, de la resturi menajere, plastice, până la deşeuri vegetale sau rezultate din reparaţii auto.

Miercuri, 24 februarie, conform procedurilor din Protocolul „Bihor Curat”, comisarii de mediu au revenit la faţa locului, constatând faptul că angajaţi ai primăriei Suplacu de Barcău au incendiat deşeurile vegetale amestecate cu deşeuri menajere, efectuând şi lucrări de împingere către vale cu un mini-buldoexcavator.

„Ca urmare a acestor neconformităţi, au fost stabilite măsuri de igienizare a amplasamentului, iar primăria Suplacu de Barcău a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011”, a transmis Garda de Mediu Bihor.