Directorul general al Aeroportului Internațional Oradea, Răzvan Horga, a semnat joi, 29 decembrie, la sediul Ministerului Transporturilor, contractul de finanțare, din fonduri europene, pentru proiectul de extindere a terminalului.

„Aeroportul Internațional Oradea dispune de acum de banii necesari pentru extinderea terminalului de pasageri! Contractul de finanțare are o valoare de 212,84 milioane lei cu TVA (POIM), care a fost semnat astăzi (joi, 29 decembrie - n.r.) de Ministerul Transporturilor, va permite acestui aeroport să aducă o serie de modernizări până la sfârșitul anului viitor”, a scris pe Facebook ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Valoarea totală a proiectului „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea” este de 212.844.709,50 lei, inclusiv TVA. Finanțarea va fi asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 - 2020. Valoarea totală eligibilă este de 166.511.188,20 lei, din care: 163.180.964,44 lei - valoarea totală nerambursabilă din contribuiția CE (85% FEDR) și contribuția publică eligibilă asigurată prin Bugetul de Stat (13%); 3.330.223,96 lei - valoarea contribuției publice asigurată din bugetul Consiliului Județean Bihor (2%).

Valoarea totală neeligibilă a proiectului este de 46.333.521,30 lei, din care 15.029.915,92 lei, inclusiv TVA, reprezintă costul lucrărilor pentru extinderea parcării, asigurată de Consiliul Județean Bihor.

Durata de realizare a investiției este de 8 luni, din care 2 luni pentru proiectare și 6 luni pentru execuția lucrărilor.

Terminalul T1 se va extinde ținând cont de un trafic de 400 pasageri/flux. Sunt prevăzute patru fluxuri principale: plecări/sosiri Schengen și plecări/ sosiri non-Schengen. Se vor asigura și fluxuri secundare dedicate pentru plecări și sosiri VIP. Vor putea fi procesați 800 de pasageri/oră, atât pe zboruri interne, cât și pe zboruri internaționale.

Noile construcții se vor dezvolta preponderent la parter, având în unele zone și etaj/mezanin. Pe lângă fluxurile aeroportuare se vor realiza spații comerciale, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate și pentru reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control: poliția de frontieră, SRI și vamă.

Prin realizarea acestui proiect, suprafața construită se va mări de la 2.925 mp, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 mp.

Investiția mai prevede extinderea suprafețelor betonate din fața terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului și a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces și a parcării (capacitate de 320 de locuri), achiziția unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute și alte lucrări conexe.