Proiectul de realizare a Grădinii Termale Ioșia a fost aprobat pentru finanțare, urmând ca în etapa următoare să fie încheiat contractul de finanțare. Finanţarea va fi asigurată prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

 

„Valoarea totală a proiectului este de 214.590.757,59 lei (TVA inclus), din care 62.103.749,99 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Durata de execuție este de doi ani de la semnarea contractului de lucrări. În prezent, proiectul tehnic este finalizat, urmând să fie lansată procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor. Lucrările vor începe efectiv în anul 2025”, menţionează Primăria Oradea.

Potrivit proiectului, o parte din actualul Ștrand Ioșia, construit în anii ’80, va fi transformată într-o grădină termală modernă, destinată atât locuitorilor din Oradea, cât și turiștilor. Aceasta va include bazine interioare și exterioare, un bar cu servire din apă, platforme pentru plajă, o zonă de spa, o sală de fitness, un punct de alimentație publică și numeroase spații verzi, amenajate cu plante specifice microclimatelor din jurul apelor termale.

„Incinta actualului Ștrand Ioșia va fi reconfigurată astfel: o treime din teren va rămâne destinată funcționării ștrandului, dedicată în special seniorilor orașului, iar două treimi din teren, în partea sudică, vor fi alocate amenajării grădinii termale. Dintr-o suprafață totală de 45.084 mp, grădina termală va ocupa 32.405 mp”, precizează municipalitatea.

Conform studiului de fezabilitate, Grădina Termală Ioșia va include: un centru SPA amplasat în clădirea principală (subsol + parter + etaj parțial), cu o suprafață desfășurată de 8.853 mp, care va cuprinde un ansamblu de bazine interioare (peste 500 mp de luciu de apă), o zonă de spa, vestiare, spații tehnice, o sală de fitness, zone de alimentație publică și birouri; o clădire secundară (C2), destinată funcțiunilor de depozitare, grupurilor sanitare și spațiilor tehnice la subso; 5 ansambluri de bazine exterioare, inclusiv un bazin de înot, un bazin de legătură interior-exterior (cu o suprafață totală a bazinelor de peste 3.000 mp), un bar cu servire din apă, dușuri exterioare, platforme din piatră și deck pentru plajă, precum și numeroase zone verzi cu plante specifice microclimatelor din jurul apelor termale. De asemenea, va fi amenajat un ponton pentru plajă pe malul Crișului Repede.

Accesul în Grădina Termală se va face din str. Alexandru Cazaban, pe latura sudică. De asemenea, va fi amenajată o parcare cu 147 de locuri, dintre care 6 locuri destinate persoanelor cu dizabilități, 8 locuri pentru încărcarea mașinilor electrice și spații pentru biciclete.