Apropiindu-ne deja de jumătatea lunii martie, cu siguranță, am remarcat cu toții o nouă stare de spirit, mai plină de viață, mai bine dispusă, cu nevoia de a ieși mai des din casele noastre și de a petrece mai mult timp în aer liber. 

Nevoia de a ne conecta mai mult cu prietenii, la o cafea sau la o cină în oraș, este, de asemenea, mai prezentă. Poate unii dintre voi v-ați trezit că tocmai acum ați început anumite cursuri de formare sau creștere și dezvoltare personală. Poate alții ați dat o noua formă unui proiect, una mai creativă, cu mai multă inspirație și imaginație. Nimic întâmplător! Toate acestea sunt caracteristici specifice vibrației 3, corespunzătoare lunii în care ne aflăm, luna martie. 
Iată prognoza, pe scurt, a săptămânii 10-16 martie:
Luni, 10 martie: dacă ai un scop clar și bine definit de atins în această zi, energia zilei te va susține să-l duci în concretizare, poate chiar într-o formă unică, mai inovatoare, având idei noi de implementare. Atenție la deciziile pripite și la acțiunile negândite până la capăt! Nu lăsa pe mâine ce poți face azi!
Marți, 11 martie: Ura, ura, aventura! O zi pusă pe șotii, pe mai multă distracție decât pe treburi serioase. Și activitatea la muncă pare să aibă o tentă mai relaxată, stârnind nevoia de colaborare și comunicare cu colegii cu scopul de a ieși din tipare. Atenție la situațiile imprevizibile!
Miercuri, 12 martie: Creativitatea este cuvântul zilei. O zi în care poți avea inspirația unor soluții creative la situații care păreau fără ieșire. Spiritul glumeț parcă mai destinde atmosfera și pofta de viață o poți resimți chiar și la muncă în mijlocul mai multor sarcini. Atenție la împrăștiere!
Joi, 13 martie: Toate bune și frumoase, dar a venit și ziua cu o notă mai serioasă, care cere o bună organizare și planificare, precum si responsabilitatea de a concretiza planurile. Altfel, spiritul critic al zilei poate atrage mustrări de conștiință. 
Vineri, 14 martie: În ciuda faptului că spiritul zilei este unul carismatic și jovial, tratând lucrurile pe măsură, finalul zilei face bilanțul responsabilităților asumate și a termenelor respectate. Atenție la schimbările de planuri și seriozitatea în fața responsabilităților!
Sâmbătă, 15 martie: Un spirit de familie care insuflă nevoia elementelor de noutate: poate noi activități de familie, noi locuri de vizitat, noi idei de a petrece timpul împreună, sau chiar dorința de a petrece timpul în natură. O zi în care se resimte nevoia de echilibrul și armonie în mijlocul familiei. 
Duminică, 16 martie: O zi a contrastelor: pe de o parte, se resimte nevoia de retragere și introspecție, pe de altă parte, se resimte nevoia de conectare cu ceilalți. Scopul zilei este de a găsi echilibrul celor două contraste.
Consultanțe numerologice, la tel. 0749-056.917.

Diana BOLDIȘ, numerolog acreditat, membră a Asociației Numerologilor din România