Ministrul Muncii, Gabriela Firea, a anunțat semnarea convențiilor de creditare și implementarea programelor guvernamentale „Student Invest” și „Family Start”: vor fi credite de 10.000 de euro pentru studenți și de 15.000 de euro pentru tinere familii, cu garanția statului și dobândă subvenționată.

 

Convențiile de creditare și implementare a programelor guvernamentale „Student Invest” și „Family Start” au fost semnate miercuri, 2 noiembrie, de ministrul Muncii, Gabriela Firea, în prezența liderilor coaliției de guvernare şi a directorilor primelor bănci prin care vor fi derulate cele două programe - CEC Bank şi Banca Centrală Cooperatistă CreditCoop. „Din 7 noiembrie, băncile sunt pregătite să primească solicitările tinerilor care vor să beneficiez de aceste programe de creditare cu garanția și dobânda subvenționată de stat, prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, a spus Gabirela Firea.

Prin programul „Family Start”, tinerii pot obține un credit în valoare de maximum 75.000 lei, pentru cheltuieli legate de cununia religioasă sau civilă (dar nu mai mult de 20.000 de lei), pentru educația copiilor, achiziția de autoturisme familiale noi cu 7 locuri, taxe de studii sau activități extrașcolare pentru copii, plata chiriei, avans din achiziția unei locuințe etc.

În programul național „Student Invest”, tinerii cuprinși în sistemul de învățământ superior autorizat de către Ministerul Educației Naționale pot obține un credit în valoare de maximum 50.000 lei. Banii pot fi cheltuiți pentru taxe de studii, pentru publicarea unor cărți sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești etc.

„Pentru ambele programe, perioada maximă de rambursare este 10 ani, dublă față de orice alt credit de nevoi personale pe piață acum”, a mai spus Firea.

Pentru un credit de 50.000 de lei rata lunară ajunge la 417 lei, în Programul „Student Invest”. În cel de-al doilea program, pentru un credit de 75.000 lei, rată lunară ajunge la 625 de lei.

Discuții sunt și cu alte bănci pentru intrarea în cele două programe.