Moş Crăciun a sosit în Oradea sâmbătă, 21 decembrie, cu trenul magic care l-a adus tocmai de la Polul Nord. Sute de copii, alături de părinţi şi bunici l-au aşteptat pe peronul gării şi au fost răsplătiţi pentru răbdare şi entuziasm cu pacheţele de dulciuri.

 

La invitaţia primăriei, Moş Crăciun a sosit în Oradea sâmbătă, 21 decembrie, la ora 10.00 dimineaţa. A coborât pe peron, la linia 1, în mijlocul sutelor de copii şi i-a întrebat, întâi de toate, dacă au fost cuminţi. Apoi le-a promis că va veni în fiecare an să-i vadă, dacă vor fi la fel de ascultători şi de silitori la şcoală. Rând pe rând, copiii s-au apropiat de Moş Crăciun, l-au îmbrăţişat şi l-au pupat, şi-au făcut poze cu el  şi au fost răsplătiţi cu daruri dulci. Mai apoi, Moş Crăciun s-a urcat într-un autobuz turistic, împodobit de sărbătoare. Este primul an în care Moşul alege să călătorească spre centrul oraşului altfel decât cu celebra sa caleaşcă trasă de cai. De această dată, în autobuzul în care a fost însoţit de câteva zeci de copii, Moş Crăciun a parcus traseul Gara Oradea, strada Olimpiadei, Bulevardul Decebal, sensul giratoriu Biserica Emanuel, strada Tudor Vladimirescu şi Piaţa Unirii.

La sosirea în Piaţa Unirii, Moşul a fost luat cu asalt de alţi copii curioşi, cu care a stat de vorbă, răbdător, înainte de a ajunge la Căsuţa sa special amenajată din cadrul Târgului de Crăciun. Acolo era deja aşteptat de alţi 100 de copii, care au stat la coadă pentru a-şi face poze cu el, pentru a-i recita şi pentru a-i cânta colinde, dar şi pentru a primi daruri de la cel mai îndrăgit personaj din toate timpurile. De altfel, spiriduşul de nădeje al Moşului, Primăria Oradea, a pregtăit 1.200 de cadouri pentru copii, mai mult de jumătate din acestea fiind distribuite la gară.
Seara, Moş Crăciun s-a retras într-un loc magic, pentru a reciti miile de scrisori de la copiii orădeni care-l vor întâlni în noaptea magică dintre Ajun şi ziua Crăciunului.